Antena 3 Externe Merkel: O agenţie europeană de rating ar fi ?utilă?

Merkel: O agenţie europeană de rating ar fi ?utilă?

04 Mai 2010   •   08:36
Merkel: O agenţie europeană de rating ar fi ?utilă?
Sursa foto: angela merkel

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că o agenţie europeană de rating "ar putea fi utilă", urmare a crizei datoriei din Grecia, alături de "posibile schimbări" ale Pactului UE de stabilitate şi dezvoltare.

"Vom face presiuni pentru crearea unei agenţii de rating în Europa, astfel ca pieţele financiare europene să devină mai stabile şi reactive," arăta Merkel la Berlin, subliniind că aceasta "ar putea fi utilă."

Agenţiile de rating au fost criticate pentru că au redus datoria Greciei la statutul junk şi au retrogradat ratingurile pentru Portugalia şi Spania, ceea ce a neliniştit investitorii şi a crescut enorm costurile de împrumut ale statelor pe pieţele financiare.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a cerut agenţiilor să acţioneze "de o manieră responsabilă."
Merkel a mai reînnoit apelul pentru schimbări în cadrul regulilor UE pentru a se asigura că viitoarele crize de genul Greciei vor fi evitate.
"Este misiunea acestui guvern să configureze pactul de stabilitate de o asemenea manieră să se asigure că nu poate fi subminat şi că este strict respectat," sublinia Merkel .
Ea a adăugat că va propune liderilor din UE modalităţi de îmbunătăţire a coordonării comune, ca şi "posibile schimbări ale tratatului pentru a face posibilă o reacţie adecvată în viitor."
Anterior, Merkel declara că statele UE cu deficite excesive ar trebui sancţionate.
Referindu-se la planul de salvare a Atenei, Merkel declara că "nu înseamnă doar că ajutăm Grecia, ci şi că stabilizăm euro ca întreg, ajutând poporul german, pentru care o monedă europeană stabilă are o valoare extraordinară.."

Antena3.ro

×

Rămâi la curent cu ce se întâmplă în lume şi când stai pe Facebook. Urmăreşte pagina Ştiri Externe!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close