Antena 3 CNN Externe MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Danemarca

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Danemarca

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis duminică o atenționare de călătorie pentru Danemarca, unde luni sunt posibile blocaje pe drumuri din cauza unui protest.

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Danemarca
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Mai 2023   •   17:50

MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Regatul Danemarcei pe cale rutieră că luni, începând cu ora locală 6:00, sunt posibile blocaje în infrastructura de circulație pe căile rutiere daneze, ca urmare a protestului anunțat a fi organizat, la nivel național, de către personalul din domeniul transporturilor.

Deși promotorii protestului au anunțat retragerea sprijinului pentru aceste demonstrații, autoritățile daneze nu exclud probabilitatea ca unii protestatari să încerce să blocheze în continuare căile de circulație.

Pentru a evita eventualele perturbări ale circulației rutiere, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea site-ului oficial al Centrului de monitorizare a circulației din cadrul Direcției Rutiere daneze: https://trafikkort.vejdirektoratet.dk/.

Citeşte şi: Grevă în Transporturi! MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg în Germania

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon al Ambasadei României la Copenhaga: +4539464363, +4539464774, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close