Antena 3 CNN Externe Ministrul german de Finanţe, de acord cu retragerea FMI din criza euro: Nu a fost creat să susţină pe veci Europa

Ministrul german de Finanţe, de acord cu retragerea FMI din criza euro: Nu a fost creat să susţină pe veci Europa

Ministrul german de Finanţe, de acord cu retragerea FMI din criza euro: Nu a fost creat să susţină pe veci Europa
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Iun 2013   •   12:41
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, se declară favorabil încetării pe termen lung a angajării Fondului Monetar Internaţional (FMI) în reglementarea crizei euro. FMI nu a fost creat 'să susţină pe veci Europa', a declarat ministrul într-un interviu acordat săptămânalului Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, informează AFP, conform Agerpres
 
'Prin urmare, plec de la principiul că FMI se va concentra din nou pe misiunile sale principale pe termen lung, odată ce se va termina programul' de susţinere. 
 
Oficialul german a considerat totuşi 'corectă' participarea FMI la troikă (alături de Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană) pentru ajutorarea Greciei. 'Nicio altă instituţie nu are o asemenea expertiză în problema datoriilor publice şi a programelor de reformă', a spus el, potrivit unui comunicat difuzat înainte de apariţia interviului. 
 
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso, afirmase joi că Europa s-ar putea lipsi pe viitor de FMI în realizarea unor eventuale planuri de salvare a zonei euro. 
 
Christine Lagarde, directorul general al FMI, s-a declarat vineri 'foarte mulţumită' de cooperarea în cadrul 'troikăi', deşi într-un recent raport al fondului se critica acţiunea UE în privinţa Greciei.
 

×
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close