Antena 3 CNN Externe Ministrul lui Peter Magyar anunță „revizuirea fundamentală” a politicii față de maghiarii din străinătate: „Orban a folosit-o ca armă”

Ministrul lui Peter Magyar anunță „revizuirea fundamentală” a politicii față de maghiarii din străinătate: „Orban a folosit-o ca armă”

A.I.
1 minut de citit Publicat la 20:07 11 Mai 2026 Modificat la 20:45 11 Mai 2026
Peter Magyar
Guvernul lui Peter Magyar urmează să facă o "revizie fundamentală" a politicilor față de diaspora. Foto: Hepta

Viitorul ministru al Culturii și relațiilor sociale în guvernul de la Budapesta,  Zoltan Tarr, a declarat, luni, că relaţia cu etnicii maghiari din străinătate şi sistemul de susţinere a acestora necesită o revizuire fundamentală, relatează Agerpres, care citează MTI.

La audierea în comisia parlamentară de specialitate, care a aprobat nominalizarea sa cu şase voturi pentru şi două împotrivă, Tarr a dat asigurări că ministerul său va stabili şi consolida mecanismele de dialog cu diaspora şi comunităţile etnice maghiare, interacţionând cu liderii aleşi, membrii şi reprezentanţii civili ai acestora.

El a spus că este important ca aceste comunităţi să decidă singure cine şi cum le reprezintă, adăugând că guvernul ungar vrea să lucreze doar cu liderii aleşi de ele.

Tarr a promis, totodată, că nu va exista nicio interferenţă politică prin finanţare şi nicio reducere a drepturilor dobândite.

Ministrul lui Peter Magyar anunță audit financiar pentru mecanismele folosite de Viktor Orban

Viitorul ministru a precizat că va avea loc o revizuire completă a sistemelor de sprijin pentru maghiarii din străinătate, inclusiv audituri financiare.

Tarr a promis că guvernul va iniţia proceduri legale când va fi necesar. 

Deşi unele finanţări vor fi examinate retroactiv pe parcursul unui deceniu, accentul se va pune în principal pe ultimii cinci ani, a spus noul ministru.

El a mai spus că intenționează să „promoveze reconcilierea în cadrul naţiunii maghiare” şi să „abordeze nemulţumirile acumulate”, inclusiv reforme ale legii electorale pentru a asigura un vot corect pentru maghiarii din străinătate.

În acest context, Tarr a acuzat guvernul anterior că a folosit politica privind diaspora ca armă, „transformând ura într-un export”. 

Potrivit noului demnitar, în timp ce finanţarea pentru politicile privind diaspora a crescut de zece ori, aceasta a fost utilizată în mod abuziv în scopuri de „clientelism politic”.

În plus, Zoltan Tarr a criticat „inacţiunea guvernului Orban în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei”, unde comunitatea maghiară s-ar confrunta cu „depopularea”, și a anunțat că o viitoare întâlnire a prim-ministrului Peter Magyar cu preşedintele Ucrainei se va concentra pe drepturile minorităţilor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close