Antena 3 CNN Externe Ce spun statele NATO la propunerea de a trimite trupe în Ucraina, într-o misiune de menținere a păcii

Ce spun statele NATO la propunerea de a trimite trupe în Ucraina, într-o misiune de menținere a păcii

Reprezentanții statelor NATO s-au arătat rezervați cu privire la trimiterea în Ucraina a unei "misiuni de menținere a păcii protejată de forțe armate".

Ce spun statele NATO la propunerea de a trimite trupe în Ucraina, într-o misiune de menținere a păcii
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    16 Mar 2022   •   14:22

Propunerea a fost formulată de vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, în timpul unei vizite la Kiev.

"Cred că este necesar să avem o misiune de pace a NATO, eventual o structură internațională mai largă, dar o misiune care va putea să se apere, care să opereze pe teritoriul ucrainean, care se va afla pe teritoriul ucrainean cu acordul președintelui şi al guvernului Ucrainei și care nu va fi o misiune fără apărare", a spus Kaczynski.

Ministru olandez: "Este prea devreme"

"Cred că este foarte greu să ne imaginăm o misiune de pace acum, când un război este în curs de desfășurare, cu intensitatea pe care o putem observa. Este prea devreme să vorbim despre asta.

Mai întâi trebuie să avem o încetare a focului. Mai întâi trebuie să vedem retragerea Rusiei şi trebuie să existe un fel de acord între Ucraina și Rusia", a declarat ministrul olandez Kajsa Ollongren la sosirea la Bruxelles, unde are loc o reuniune a miniștrilor Apărării din țările alianței.

La rândul său, ministrul Apărării din Estonia, Kalle Laanet, a arătat că trimiterea unei misiuni de menținere a păcii trebuie decisă de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

Continuarea livrării de arme către Ucraina şi consolidarea apărării NATO sunt principalele subiecte ale evenimentului, care va fi urmată de un summit extraordinar al liderilor Alianței, ce va avea loc la 24 martie.
 

×
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close