O londoneză de 35 de ani, fiică de diplomat american, a dat în judecată primăria Westminster după ce casa de lângă ea a fost transformată peste noapte în ambasada Muntenegrului. Femeia susține că noua vecinătate i-a afectat grav sănătatea mintală, că doarme adesea în altă cameră de teama unui intrus venit dinspre ambasadă și că s-ar putea vedea nevoită să-și părăsească locuința în care a trăit toată viața, scrie The Guardian.
Nu e chiar o ceartă clasică cu vecinul de coșmar, mai ales că protagonistul i-a invitat pe toți la un pahar și la gustări într-o seară. Însă transformarea bruscă a unei case de familie cu cinci dormitoare din Pimlico, în centrul Londrei, în ambasada Muntenegrului a declanșat un conflict de vecinătate care a ajuns până pe masa unui judecător al Înaltei Curți.
Primele semne de nemulțumire au apărut în primăvară, când un locuitor a susținut, într-o sesizare depusă la primărie, că „stâlpul și steagul destul de kitsch” al noii ambasade „sar în ochi ca nuca-n perete” printre casele de pe Cambridge Street, clasate ca monumente istorice de gradul II.
O altă persoană, care a descris steagul roșu cu chenar auriu al Muntenegrului drept „țipător”, a sugerat că ambasada „nu se potrivește cu demnitatea discretă” a fațadelor albe în stil Regency târziu, proiectate de Thomas Cubitt.
O parte dintre critici, iritați că nu fusese depusă nicio cerere de autorizare înainte de montarea stâlpului și a plăcuței ambasadei, s-au mai îmblânzit când însărcinatul cu afaceri al statului din Balcanii de Vest a organizat o recepție.
„Poate ar fi fost diplomatic să facă asta de la început”, a comentat sec unul dintre vecini.
Petrecerea nu i-a convins însă pe toți, iar o vecină de ușă a ambasadei, care nu și-a ales această vecinătate, a ajuns acum în instanță.
Diana Simpson, în vârstă de 35 de ani, absolventă a Universității Stanford, care locuiește cu părinții pe Cambridge Street, a dat în judecată primăria Westminster.
Ea solicită controlul judiciar al deciziei și eventuale despăgubiri, pe motiv că, atunci când ambasada a cerut, cu întârziere, autorizația pentru schimbarea destinației clădirii și pentru stâlpul de steag, autoritatea locală nu a ținut cont de impactul pe care l-ar avea asupra sănătății ei mintale mutarea în casa alăturată a Muntenegrului, o țară implicată recent în mai multe dispute cu Rusia.
Simpson, fiica unui fost diplomat american, care locuiește pe această stradă de peste trei decenii, primește indemnizație de dizabilitate după ce a fost diagnosticată cu anxietate clinică, Covid lung și o tulburare neurologică funcțională. Sosirea ambasadei a tulburat-o atât de tare încât nopțile îi sunt frecvent afectate, susține ea în cererea de chemare în judecată.
„Simt adesea nevoia să dorm în altă cameră decât dormitorul în care am dormit toată viața, ca să obțin o ușurare cât de mică; uneori preventiv, alteori în miezul nopții, când nu mai pot să raționez cu reacția primară de «frică» declanșată în creierul meu (de exemplu, când aud un scârțâit și mă tem imediat că un intrus intră în camera mea dinspre ambasadă, deși știu că posibilitatea e foarte mică și că această reacție este în mare parte irațională)”, scrie ea.
Invocând încălcări ale legii drepturilor omului și ale legii egalității, Simpson spune că s-a gândit dacă „mai este sustenabil pentru mine să continui să locuiesc în această casă, în care anticipasem că voi avea opțiunea să locuiesc tot restul vieții”, adăugând că plecarea ar rupe-o de o „comunitate locală foarte unită”.
Simpson a declarat pentru The Guardian că are încredere în acțiunea ei, care susține că primăria nu i-a luat în considerare afecțiunile, a acționat irațional și a organizat o consultare publică viciată, fiind închisă la obiecții după ce Ministerul de Externe își dăduse acordul.
În întâmpinare, primăria Westminster respinge acuzațiile și scrie: „Nu există nicio ingerință plauzibilă în locuința reclamantei sau în viața ei privată și de familie”. Primăria cere o hotărâre sumară, fără audieri.
Cazul aflat în fața judecătorului Mould este poate neobișnuit, dar a scos la iveală un conflict mult mai frecvent între statele mai mici, care își mută ambasadele din cauza chiriilor tot mai mari sau a proprietarilor care vând, și locuitorii unora dintre cele mai înstărite străzi ale Londrei.
Statele Unite își au sediul londonez într-un cub impunător cu 12 etaje, construit special, la sud de Tamisa. Pentru majoritatea marilor puteri însă, locul firesc este Belgravia sau, eventual, South Kensington, Knightsbridge și Mayfair. Statele din eșalonul secund tind să vrea să fie aproape de aceste vedete, dar fără să cheltuiască chiar aceleași sume pe chirie.
Din acest motiv, Muntenegrul a ajuns în Pimlico, lângă autogara Victoria, iar ambasada Turkmenistanului s-a deschis recent într-o altă casă de familie adaptată, pe Victoria Road, în Kensington, dar la o distanță grăitoare de aproximativ 2,3 kilometri de splendoarea sediului Franței, situat vizavi de Muzeul de Istorie Naturală.
Și mutarea Turkmenistanului a stârnit resentimente. „Nu pot să înțeleg lipsa de curtoazie față de vecinii direcți”, a scris o localnică în cadrul unei consultări organizate de Royal Borough of Kensington and Chelsea. „Voi afla dacă s-a petrecut ceva necorespunzător și, dacă da, s-ar putea să fie nevoie de noi demersuri în presă”.
Autoarea sesizării a adăugat că pentru Turkmenistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, ar trebui găsită o altă locație decât casa în care funcționează acum ambasada, deținută de Tengku Fahad, în vârstă de 32 de ani, fiul fostului rege al Malaeziei, absolvent al Eton.
„Eram foarte mulțumită de regretatul rege al Malaeziei, [care] a locuit acolo, și cred că proprietatea este încă a fiului său”, a scris ea. „Timp de patru ani a locuit acolo o familie, care a plecat acum ceva vreme din motive fiscale, dar casa nu a stat goală mult timp… Nu am nicio îndoială că sunt oameni foarte plăcuți, dar, oricum ai prezenta lucrurile, eu una nu mă simt complet în siguranță, iar ideea că vor exista însemne și un steag arborat mă lasă fără cuvinte”.
Abordată la ea acasă, reclamanta, care a cerut să nu-i fie publicat numele, a spus că turkmenii s-au dovedit a fi „de fapt destul de liniștiți” și că nu au existat probleme „deocamdată”.
Riscul unei asemenea ostilități și al atenției din partea vecinilor pare să le fi determinat pe unele state să aleagă altă cale. Coreea de Nord are de două decenii ambasada într-un fel de exil, într-o casă cu șapte dormitoare din anii 1920, aflată lângă șoseaua A406, în Ealing, în vestul Londrei.
Colin Flood, un avocat pensionar care locuiește la două case distanță, spune că nu i-au auzit niciodată. Un muncitor care renovează casa vecină cu misiunea nord-coreeană a adăugat: „Sunt oameni minunați – le-am aranjat vegetația din față și sperăm să mai primim de lucru. Oameni minunați”.
