România va face parte din unul dintre cele mai importante proiecte energetice din Europa - țara noastră ar putea fi un element esențial al Coridorului Vertical, o inițiativă a mai multor state din Europa de Sud-Est care ar putea să devină esențială pentru securitatea energetică în anii care vin.
Coridorul Vertical nu este un gazoduct nou construit și nici un șantier activ nou – el este, practic, un sistem coordinat construit din rețelele naționale actuale, interconectori, terminale GNL, stații de comprimare de gaze și noi secțiune de conducte.
Scopul inițiativei este de a elimina orice dependență a regiunii de gazul și energia venite din Rusia și să permită accesul la furnizare din Mediterana, din zona Caspică și să lege regiunea mai adecvat la piața globală de gaz natural lichefiat.
Pentru că gazul ar urma să circule nord-sud și sud-nord, proiectul are numele de Coridor Vertical.
În prezent, coridorul este parțial operațional deja – GNL-ul care vin în Grecia traversează regiunea Balcanilor și ajunge în Ucraina via Bulgaria, România și Republica Moldova.
În același timp, interconectorul greco-bulgar și conducta transbalcanică reprezintă infrastructura fizică centrală a rutei de transport.
Sistemul nu a ajuns încă la capacitatea prevăzută – obiectivul concret este ca acest proiect să ducă la un transport de aproximativ 9,4-10 miliarde de metri cubi pe an. În prezent, se poate vorbi de o capacitate de cinci miliarde de metri cubi pe an.
Inițiativa a început să prindă contur în decembrie 2014, când Grecia, Bulgaria și România au semnat o declarație comună prin care susțineau crearea unui coridor de gaze pe direcția nord–sud, care să conecteze sistemele de transport ale celor trei țări.
Comisia Europeană a salutat proiectul, considerându-l parte a eforturilor sale de consolidare a securității energetice în Europa Centrală și de Sud-Est.
Ungaria s-a alăturat cooperării, transformând axa inițială Grecia–Bulgaria–România într-o rută care ar putea ajunge până pe piața ungară și, mai larg, în Europa Centrală. Cooperarea dintre operatori și guverne a fost oficializată suplimentar în 2016.
În iulie 2017, operatorii sistemelor de transport Bulgartransgaz, DESFA, Transgaz și FGSZ, împreună cu operatorul Interconectorului Grecia–Bulgaria, au semnat un memorandum privind dezvoltarea coridorului. Unele documente ulterioare ale Transgaz menționează un memorandum „inițial” din 2019, referire care pare să indice o nouă versiune sau o reînnoire a cadrului de cooperare dintre operatori, nu lansarea politică inițială a proiectului.
Un memorandum reînnoit, semnat în decembrie 2022, a inclus și compania Gastrade, care dezvoltă terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate de la Alexandropoli. Coridorul a fost astfel conectat mai explicit la infrastructura GNL în expansiune a Greciei.
De ce se numește „vertical”
Coridorul Vertical a apărut ca o soluție pentru ruperea dependențelor țărilor din regiune de gazul și energia din Rusia, mai ales după ce regimul de la Kremlin și-a început efortul sistematic de distrugere a Ucrainei, începând cu 2014 și prima invazie.
Timp de decenii, infrastructura energetică a regiunii s-a bazat pe aprovizionarea din Rusia (sau, înainte de 1991, din Uniunea Sovietică). Resursele din Rusia circulau astfel spre regiunea Balcanilor și spre Turcia.
Noua inițiativă energetică are ca scop să schimbe direcția fluxurilor energetice - gazul ar urma să circule vertical – dinspre terminalele de GNL din Grecia (Revithoussa sau Alexandropoli) spre țările din nord – Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina.
Gazul ar putea să provină din Azerbaidjan via Turcia, sau chiar din producția României de la Marea Neagră, când proiectul va fi devenit funcțional.
Așadar, proiectul are două roluri interconectate – să diversifice surse de aprovizionare pentru Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova și Ucraina și să transforme Grecia într-un hub regional de intrare a gazelor în Europa.
Grecia ca hub energetic pentru Coridorul Vertical
Grecia reprezintă elementul central al inițiativei, urmând ca țara să devină hub-ul energetic al Europei de Sud-Est în cadrul Coridorului Vertical. Cel mai important terminal, astfel, ar fi Revithoussa, în apropierea Atenei. GNL-ul care ajunge la această destinație este transportat apoi spre nord, către granița greco-bulgară de la Sidirokastro–Kulata.
Unitatea de stocare de la Alexandropoli dă coridorului o a doua poartă de intrare pentru GNL, mai aproape de Bulgaria.
Gazoductul Trans-Adriatic (TAP) se conectează la sistemul Greciei în apropiere de Komotini. De acolo, gazele din Azerbaidjan traversează Interconectorul Grecia–Bulgaria și pot fi transportate spre nord.
Prin urmare, Coridorul Vertical nu este doar un „sistem-port” pentrul GNL-ul american. El este conceput pentru a permite accesul mai multor surse de aprovizionare, inclusiv gazelor din regiunea Mării Caspice.
Două investiții în stații de comprimare au crescut capacitatea Greciei de a exporta gaze spre nord - stația de comprimare de la Komotini, inaugurată în noiembrie 2025, cu o putere instalată de 24,6 MW și a costat aproximativ 134 de milioane de euro și de stația de comprimare de la Ampelia, inaugurată în ianuarie 2026, care este formată din două unități operaționale de câte 10 MW și o unitate de rezervă și a costat aproximativ 73,94 milioane de euro.
Interconectorul Grecia–Bulgaria este una dintre cele mai importante componente ale coridorului. Conducta are o lungime de aproximativ 182 de kilometri și leagă Komotini de Stara Zagora. Capacitatea sa inițială este de aproximativ trei miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea extinderii la cinci miliarde de metri cubi prin instalarea unor capacități suplimentare de comprimare.
IGB oferă Bulgariei acces atât la TAP, cât și la infrastructura din zona Alexandropoli și permite continuarea livrărilor spre România și mai departe. Importanța sa a crescut puternic după ce Bulgaria a pierdut, în 2022, livrările directe de gaze rusești prevăzute de fostul său contract cu Gazprom.
România este un nod principal al Coridorului Vertical
În România, sistemul se împarte efectiv în două direcții - spre est și nord, prin Isaccea, Republica Moldova și sudul Ucrainei; spre vest, către Ungaria, Slovacia și Austria.
Transgaz estimează actuala capacitate a coridorului spre nord la aproximativ 5,03 miliarde de metri cubi pe an. Transgaz a mai estimat la aproximativ 1,648 miliarde de euro investițiile din România asociate programului mai larg al Coridorului Vertical. Acestea includ modernizările spre Negru Vodă și Isaccea, precum și creșterea capacității spre frontiera cu Ungaria.
Prima etapă a gazoductului Bulgaria–România–Ungaria–Austria (BRUA) a creat o capacitate inițială de transport de aproximativ 1,5 miliarde de metri cubi pe an spre Bulgaria și de 1,75 miliarde de metri cubi spre Ungaria.
Planul actualizat de dezvoltare al României a integrat fostul concept BRUA Faza III într-un proiect denumit oficial „Dezvoltarea Sistemului Național de Transport în cadrul Coridorului Vertical”.
Proiectul este estimat la aproximativ 800 de milioane de euro, iar finalizarea sa este prevăzută în jurul anului 2029. Etapele propuse ar urma să majoreze capacitatea la Csanadpalota mai întâi la aproximativ 4,38 miliarde de metri cubi pe an, iar ulterior la 5,32 miliarde.
Această direcție vestică reprezintă principala rută spre Ungaria, Slovacia și piața mai largă a Europei Centrale. Ea este legată de ruta mai imediată spre Ucraina, prin Isaccea, dar este distinctă de aceasta.
Înainte de 2020, Gazoductul Transbalcanic transporta gaze din Rusia spre sud, prin Ucraina, Republica Moldova și România, către Bulgaria și Turcia. Construirea TurkStream și încetarea tranzitului rusesc prin Ucraina, pe 1 ianuarie 2025, au lăsat o mare parte a acestei infrastructuri insuficient utilizată. Coridorul Vertical urmărește folosirea ei în sens invers.
Din punct de vedere tehnic, mecanismul este mai complicat decât un gazoduct obișnuit între două puncte. Rezervările de capacitate și nominalizările fluxurilor trebuie coordonate între România, Ucraina și Republica Moldova, deoarece ruta intră pentru scurt timp în Ucraina, traversează Republica Moldova și reintră apoi pe teritoriul ucrainean.
Din acest motiv, unele capacități sunt condiționate de existența unor rezervări corespunzătoare la punctele de interconectare precedente.
Principale obstacole și critici
TurkStream continuă să aducă gaze din Rusia în Europa de Sud-Est. Atunci când acestea sunt mai ieftine sau sunt transportate ca parte a unor contracte deja existente, companiile pot fi reticente să plătească în plus pentru gaze transportate prin mai multe țări. Diversificarea fizică a rutelor de aprovizionare nu duce automat la desprinderea comercială de gazele rusești. Există încă o reticență față de decuplarea completă de resursele din Rusia, în ciuda rupturii politice ireversibile pe care regimul de la Kremlin a provocat-o prin invadarea țării vecine.
Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în 2022, Kremlinul furniza aproximativ 40% din gazele consumate în Uniunea Europeană. Până în 2024, această pondere scăzuse la aproximativ 11%. O mare parte din deficit a fost acoperită prin importuri de gaze naturale lichefiate din Statele Unite, care reprezintă în prezent aproape 60% din totalul importurilor de GNL ale UE.
De asemenea, capacitățile de intrare din Grecia, capacitatea IGB, rețeaua internă bulgară, interconectarea dintre Bulgaria și România și sistemul românesc nu sunt extinse simultan. O întârziere pe un singur tronson poate limita funcționarea întregului coridor, chiar dacă celelalte țări și-au finalizat deja investițiile.
În plus, o parte dintre extinderile mai ample din România și etapele ulterioare ale proiectelor bulgare se întind până în 2028–2029 și necesită încă aprobări finale de reglementare, finanțare sau angajamente ferme din partea pieței.
Proiectul reunește, deci, infrastructură deja operațională, obiective aflate în construcție și propuneri pe termen mai lung. Instabilitatea politică cronică din țări precum România sau, până recent, Bulgaria, înseamnă că astfel de aprobări ar putea fi întârziate sau un nou guvern ar putea să renunțe la ele sau să nu le mai considere o prioritate.
Mai trebuie luat în calcul și impactul schimbărilor climatice - noile compresoare și conducte pot funcționa vreme de decenii întregi, dar cererea europeană de gaze este de așteptat să scadă ca urmare a politicilor de decarbonizare.
Problema tarifelor la sistemele de transport-gaze
Cea mai mare vulnerabilitate comercială a proiectului este fenomenul cunoscut drept cumularea tarifelor de tranzit (tariff pancaking - n. red) - asta înseamnă că un comerciant care transportă gaze din Grecia spre Ucraina sau Slovacia poate fi obligat să plătească separat tarife de intrare și de ieșire în Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina, iar pe ramura vestică și în Ungaria sau Slovacia.
Un studiu realizat în 2025 de Energy Community estima că transportul gazelor de la Revithoussa până în Ucraina putea costa aproximativ 10 euro/MWh în condițiile structurii tarifare existente la acel moment. Potrivit calculelor studiului, aplicarea coordonată a unor reduceri ar fi putut coborî costul la aproximativ 5,70 euro/MWh, ceea ce ar fi însemnat o diminuare de aproximativ 43%.
Pentru ruta spre Slovacia, comparația era între aproximativ 13,20 euro/MWh și 7,50 euro/MWh după aplicarea reducerilor. Aceste valori reprezentau estimări rezultate din modelări și propuneri de politică tarifară, nu prețuri garantate pentru fiecare comerciant.
În martie 2026, operatorii participanți și Comisia Europeană au ajuns la un acord menit să înlocuiască produsele speciale improvizate cu o structură tarifară mai standardizată, a relatat Reuters.
Ştiri video recomandate
