Antena 3 CNN Externe Peter Magyar lansează „Operațiunea Focul Purificator”. Premierul ungar a început asaltul contra ultimelor redute ale regimului Orban

Peter Magyar lansează „Operațiunea Focul Purificator”. Premierul ungar a început asaltul contra ultimelor redute ale regimului Orban

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 16:57 05 Iul 2026 Modificat la 16:57 05 Iul 2026
Peter Magyar
Peter Magyar. Foto: Getty Images

Prim-ministrul ungar, Peter Magyar, a depus o propunere în 12 puncte pentru amendarea Constituției Ungariei, într-o încercare de a elimina redutele regimului Orban, inclusiv prin demiterea președintelui Tamas Sulyok, un loialist al lui Orban care a refuzat să-și prezinte demisia, în ciuda faptului că nu are nici sprijinul guvernului, nici al majorității parlamentare.

Una dintre elementele cheie ale propunerii lui Magyar, anunțată pe rețelele sociale, o reprezintă „încetarea mandatului actualului președinte în funcție”, relatează Politico.

Alte reforme includ restrângerea mandatelor parlamentare la maximum trei, reformarea curții constituționale prin impunerea unei limite de vârstă pentru judecători. Persoanele peste 70 de ani nu vor mai putea fi judecători constituționali, iar asta ar însemna că actualul șef al instanței, Peter Polt, de 70 de ani, ar rămâne fără mandat.

De asemenea, Magyar vrea să creeze un Oficiu pentru Recuperarea și Protejarea Activelor Statului pentru a recupera banii folosiți inadecvat în timpul mandatelor lui Viktor Orban.

Propunerile urmează să fie supuse votului parlamentului, însă având în vedere majoritatea copleșitoare a partidului Tisza, este puțin probabil ca ele să nu treacă de vot.

Într-un lung discurs în Parlamentul Ungariei, luna trecută, Magyar a anunțat „Operațiunea Focul Purificator” cu scopul de a elimina ceea ce el a numit „mafia Orban”.

„Ne vom elibera țara de mafia politică și economică. Acesta este principalul meu obiectiv”, a mai spus premierul ungar.

Conflictul Magyar-Sulyok

Peter Magyar i-a cerut în urmă cu mai multe săptămâni demisia președintelui Sulyok, însă acesta a refuzat să se conformeze. Mandatul său se încheie în 2029.

Sulyok, un judecător obscur, a fost pus în funcția de președinte după ce predecesoarea lui, Katalin Novak, a fost forțată să demisioneze pentru că a fost implicată într-un scandal de pedofilie.

Comisia Europeană a promis să elibereze miliarde de euro pentru Ungaria din fonduri europene înghețate în perioada Orban, cu condiți ca Magyar să reformeze din temelii arhitectura instituțională a Ungariei, alterată puternic în anii de regim Fidesz.

Conform presei locale, Magyar a spus că reconstrucția Ungariei nu poate să înceapă dacă cel mai important demnitar constituțional rămâne același personaj care a „susținut guvernul care a demantelat statul de drept”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close