Antena 3 CNN Externe Premierul Greciei: Ieşirea din zona euro nu este o opţiune

Premierul Greciei: Ieşirea din zona euro nu este o opţiune

Premierul Greciei: Ieşirea din zona euro nu este o opţiune
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
16 Sep 2012   •   17:49

Ieşirea Greciei din zona euro "nu este o opţiune", a afirmat premierul elen Antonis Samaras într-un interviu pentru Washington Post, care s-a declarat hotărât să aplice reformele dureroase, dar necesare, transmite AFP.
   
"Trebuie să ne respectăm în totalitate angajamentele, pentru că ieşirea din zona euro nu reprezintă o opţiune pentru noi", a spus Samaras.
   
El a avertizat că renunţarea la moneda unică ar fi o catastrofă pentru Grecia.
   
"În 2013, intrăm în al şaselea an de recesiune, cu un şomaj de 22% care continuă să crească. Suntem acolo pentru a ne îndeplini obligaţiile şi să ne atingem obiectivele fixate", a mai spus Samaras.
   
El a subliniat pe de altă parte că ar fi imposibil în prezent ca Parlamentul să aprobe noile restricţii bugetare cerute de troica creditorilor, formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.
   
"Parlamentul trebuie să aprobe şi o va face, pentru că toată lumea înţelege că prioritatea numărul unu este să rămânem în zona euro. Dar acest program este pe patru ani, nu este ceva ce putem face astăzi", a avertizat premierul.
   
Reprezentanţii troicii se află la Atena pentru evaluarea progreselor realizate în aplicarea reformelor, iar în funcţie de raportul acestora liderii europeni trebuie să decidă dacă vor debloca în octombrie o nouă tranşă de ajutor pentru Grecia.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close