Antena 3 CNN Externe Producţia vaccinului împotriva gripei porcine, finalizată

Producţia vaccinului împotriva gripei porcine, finalizată

Producţia vaccinului împotriva gripei porcine, finalizată
Sursa foto: vaccin
06 Aug 2009   •   10:05

Producţia primelor loturi de vaccinuri împotriva gripei porcine a fost finalizată, a anunţat laboratorul farmaceutic american Baxter citat de AFP. Vaccinul va fi comercializat sub denumirea de Celvapan, urmând să fie distrubuit unor ţări care au contracte cu laboratorul din SUA.

Reprezentanţii companiei au început deja să poarte discuţii cu autorităţile sanitare pentru distrubuirea produsului la scară mondială.

Joy Amundson, vicepreşedintele laboratorului care a produs medicamentul, susţine că vaccinul a fost produs în 12 săptămâni. "Suntem bucuroşi de capacitatea societăţii noastre de a-şi respecta termenul-limită pentru crearea şi producerea Celvapan", a spus acesta.

În luna august, vor fi realizate ultimele teste clinice pe adulţi, copii şi bătrâni, urmând apoi ca laboratorul să primească autorizaţia de scoatere pe piaţă a produsului.

Virusul AH1N1 a îmbolnăvit 180.000 de oameni din întreaga lume, dintre care 1.127 au murit. Oficial, în Europa sunt înregistrate 24.000 de cazuri şi 28 de decese, însă numărul real al bolnavilor este estimat la câteva sute de mii.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: vaccin gripa porcina SUA
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close