Antena 3 CNN Externe Proteste în Europa: Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate

Proteste în Europa: Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate

Proteste în Europa: Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate
Sursa foto: protestatari
09 Iun 2010   •   13:21

Revolte în mai multe ţări auropene. Nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de guverne oamenii ies în stradă. Zeci de mii de protestatari s-au aflat şi marţi pe străzile din Spania, Belgia sau Danemarca.

Trei milioane de funcţionari publici au intrat în grevă generală în Spania după ce guvernul a decis reducerea salariilor cu 5 %. Zeci de mii dintre ei au ieşit pe străzile Madridului pentru a cere guvernului Zapatero să ridice taxele, nu se atingă de salarii.

Spania a lansat un pachet de măsuri de 50 miliarde de euro pentru a reduce deficitul bugetar, care în prezent este al treilea ca mărime din Europa. Cu toate acestea, demersul ar putea creşte şi mai mult rata şomajului, care a trecut de 20% şi este deja cea mai mare din Uniune.

Belgienii sunt şi ei nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de guvernul de la Bruxelles. Şi în Danemarca au fost proteste. 40.000 de danezi au manifestat în faţa sediului Parlamentului împotriva planului de austeritate. Guvernul a lansat proiectul pentru a face economii în valoare de 3,2 miliarde de euro în următorii ani.

Scăderi de salarii vor fi şi în Ungaria. Executivul de la Budapesta a decis să taie 15% din lefurile bugetarilor. În plus, vor îngheţa cheltuielile publice şi vor renunţa la maşinile sau telefoanele gratuite date angajaţilor din instituţii. Rând pe rând, majoritatea statelor europene au venit cu planuri anticriză. Asta şi pentru că statele care nu intră în cursa economisirii ar putea fi sancţionate de oficialii europeni.

Antena 3

×
Subiecte în articol: protest Europa masuri de austeritate
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close