Antena 3 CNN Externe Reportaj cutremurător. Cum ajung tinerele românce prostituate în Marea Britanie

Reportaj cutremurător. Cum ajung tinerele românce prostituate în Marea Britanie

Reportaj cutremurător. Cum ajung tinerele românce prostituate în Marea Britanie
Sursa foto: Foto: Daily Mirror Facebook
23 Feb 2014   •   17:01

Jurnaliştii publicaţiei The Mirror au realizat un reportaj cutremurător care arată cum tinerele românce ajung prostituate în Marea Britanie. Jurnalistii au venit  la Sibiu, unde s-au întâlnit cu şeful reţelei de trafic de persoane şi au filmat discutia cu acesta cu camera ascunsă.

Adrian Meder, în vârstă de 31 de ani, şeful reţelei, le-a arătat o fotografie făcută în club în care apare cu două tinere la braţ. În ţara noastră, fetele îşi câştigă existenţa din prostituţie, pentru că nu îşi găsesc un loc de muncă deşi au studii universitare, spun proxeneţii.

Fetele ar putea ajunge pe străzile Regatului Unit în numai câteva zile. Ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii este o oportunitate de care proxeneţii au profitat pentru a câştiga de pe urma tinerelor.

Proxenetul susţine că fetele ştiu la ce se antamează, însă ceea ce nu ştiu sigur este că din cei 120 de lire pe oră, plătiţi de clienţi, le revin numai 50 de lire în buzunar româncelor.

Pentru a-i convinge să încheie o înţelegere, Meder a promis că va ajunge în Marea Britanie săptămâna aceasta. Anchetatorii de la Mirror au sesizat Scotland Yard pentru a îl prinde pe proxenet.



×
Subiecte în articol: prostitutie
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close