Doar puţini pacienţi, şi mai ales cei cu bani, ajung să beneficieze de tratamente în străinătate. Pentru că sunt doar două posibilităţi: fie pe cheltuiala proprie, fie cu deja celebrul formular E 112. Procedurile sunt însă atât de complicate şi condiţiile atât de stricte, încât doar câţiva ajung să se trateze în alte ţări ale Uniunii Europene. Lucrurile s-ar putea schimba dacă Parlamentul European va adopta directiva.
Casa de Asigurări va plăti serviciul medical la preţul din ţara de origine a bolnavului. Spre exemplu, dacă o operaţie de apendicită costă 1000 de euro în Franţa şi 500 de euro în România, pacientul va scoate din buzunar diferenţa. Chiar şi aşa, sunt mulţi care ar dori să scape de sistemul de sănătate românesc.
O condiţie esenţială pentru a beneficia de această directivă este ca pacientul să aibă asigurare medicală. Directiva este în dezbaterea Parlamentului European şi ar putea fi adoptată anul viitor. Sunt însă ţări, precum Spania şi Marea Britanie care nu sunt de acord cu legea. De aceea, ar putea apărea anumite restricţii. Antena 3
Ştiri video recomandate