Antena 3 CNN Externe Scandal diplomatic major: Libia a expulzat un comisar european și miniștri din Italia, Grecia și Malta

Scandal diplomatic major: Libia a expulzat un comisar european și miniștri din Italia, Grecia și Malta

B.N.
1 minut de citit Publicat la 20:42 08 Iul 2025 Modificat la 20:49 08 Iul 2025
Magnus Brunner
Magnus Brunner a fost declarat declarat "persona non grata" în Libia Foto: Hepta

Magnus Brunner, comisarul UE pentru migrație, a fost declarat „persona non grata” și obligat să părăsească Libia, într-un scandal diplomatic de amploare, scrie marți Politico. Incidentul a avut loc în Benghazi, al doilea oraș ca mărime din Libia, aflat sub controlul liderului militar Khalifa Haftar, un aliat al Rusiei. Brunner se afla într-o misiune diplomatică alături de miniștri din Italia, Grecia și Malta, când autoritățile locale l-au acuzat de diverse „încălcări” și au cerut ca întreaga delegație să părăsească țara.

 Oficialii libieni au ordonat plecarea imediată din țară a lui Brunner și a delegației sale, invocând presupuse „încălcări” ale protocolului comise la sosirea acesteia în oraș.

Potrivit unei declarații oficiale publicate de autoritățile locale, decizia a fost luată chiar la sosirea oficialilor europeni în estul Libiei.

După revenirea în Malta, ministrul de interne Byron Camilleri a comentat pe Facebook că „întâlnirea programată la Benghazi a fost anulată din cauza unei probleme de protocol între autoritățile locale și Ambasada UE în Libia”.

Ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, aflat și el în delegație, nu a menționat incidentul în comunicările sale oficiale, potrivit Politico.

Benghazi se află sub controlul liderului militar Khalifa Haftar, un aliat al Rusiei care domină estul Libiei din 2014, de când țara este divizată între două administrații rivale.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat pentru Politico că executivul european a fost informat despre incidentul privind Magnus Brunner și că situația este în curs de investigare.

Potrivit a trei surse apropiate delegației citate de Politico, toți oficialii europeni au părăsit deja Libia și s-au întors în țările lor.

Reuters scrie marți că lui Brunner și miniștrilor din Italia, Malta și Grecia li s-a refuzat marți intrarea în partea de est a Libiei divizate, deoarece au ignorat „suveranitatea națională libiană”, citând informații de la guvernul cu sediul la Benghazi.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close