Antena 3 CNN Externe Probleme la ONU. Se cere demisia unui şef al organizației

Probleme la ONU. Se cere demisia unui şef al organizației

Probleme la ONU. Se cere demisia unui şef al organizației
Sursa foto: Foto: wikipedia,org
27 Feb 2018   •   18:54

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a cerut demisia Înaltului comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra'ad Al-Hussein, după ce acesta l-a acuzat pe premierul ungar Viktor Orban de xenofobie şi rasism, relatează AFP. 

”Este foarte nepotrivit ca responsabili ONU să acuze state membre şi lideri aleşi democratic. Este evident că Zeid Ra'ad Al-Hussein trebuie să demisioneze”, a declarat Szijjarto într-un discurs rostit în faţa Consiliului ONU pentru Drepturilor Omului, reunit la Geneva.

Anterior, în discursul său de deschidere a celei de-a 37-a sesiuni a Consiliului, Înaltul comisar declarase că ”opresiunea este la modă, situaţia securităţii este în regres, iar libertăţile fundamentale sunt în joc”, subliniind că în Europa ”xenofobii şi rasiştii sunt lipsiţi de orice sentiment de jenă, precum Viktor Orban”.

Răspunzând acestor acuzaţii, şeful diplomaţiei ungare s-a declarat surprins de absenţa Înaltului Comisar la reuniunea de luni. 

”Unde este Înaltul Comisar acum? De ce nu ascultă reacţiile statelor membre?”, a întrebat Szijjarto pe ton ironic. El a apreciat că a compara ţara sa cu 'cele mai grave dictaturi ale secolului trecut este pur şi simplu inacceptabil'. 

Oficialul ungar a estimat că sosirea masivă a migranţilor în Europa în 2015 a dat şansa organizaţiilor teroriste de a-şi trimite 'militanţii şi combatanţii în Europa'. 

”Încălcarea frontierelor trebuie considerată drept infracţiune şi pedepsită ca atare. Ungaria şi-a protejat graniţele cu investiţii semnificative. Am cheltuit peste 1 miliard de euro pentru aceasta în aproape doi ani şi jumătate”, a precizat el. Politica antiimigraţie a premierului ungar Viktor Orban, criticată constant de Înaltul comisar al ONU, este ilustrată de ridicarea de garduri de sârmă ghimpată de-a lungul frontierelor sudice ale Ungariei

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: demisie
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close