Antena 3 CNN Externe Semafoarele ar putea avea patru culori, în viitor! Care este utilitatea

Semafoarele ar putea avea patru culori, în viitor! Care este utilitatea

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au transmis că, în viitor, semafoarele ar putea să aibă patru culori.

Semafoarele ar putea avea patru culori, în viitor! Care este utilitatea
Sursa foto: Unsplash.com | Jan Baborak
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Feb 2023   •   18:39

În viitor, semafoarele pe care le cunoaștem azi nu vor mai avea trei culori, ci patru, fiind o măsură care vine în sprijinul șoferilor.

Specialiștii americani susțin că alături de cele trei culori va fi adăugată și nuanța alb, care va avea rolul de a le indica șoferilor când pot să urmeze o mașină care se află în fața lor.

Astfel, cea de-a patra culoare le va permite mașinilor să iasă din intersecții, fără să se mai formeze ambuteiaje.

În plus, evitarea formării ambuteiajelor ar putea să ducă, spun experții, și la reducerea consumului de carburant.

"Credem că este important să încorporăm conceptul de lumină albă în intersecții, deoarece le va indica șoferilor ce se întâmplă, astfel încât să știe ce ar trebui să facă atunci când se apropie de intersecție”, spun cercetătorii, potrivit Science Alert, citat de dcnews.ro.

Măsura va fi implementată treptat, fiind necesară o investiție destul de mare pentru modernizarea fiecărei intersecții.

×
Subiecte în articol: şoferi semafor
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close