Antena 3 CNN Externe Spania va trimite avioane de luptă în România şi Bulgaria pentru întărirea flancului estic al NATO

Spania va trimite avioane de luptă în România şi Bulgaria pentru întărirea flancului estic al NATO

Spania a anunțat sâmbătă că va trimite 14 avioane de luptă în Bulgaria şi România pentru a consolida flancul estic al NATO, în condițiile în care alianţa îşi consolidează poziția după invazia Rusiei în Ucraina.

Spania va trimite avioane de luptă în România şi Bulgaria pentru întărirea flancului estic al NATO
Sursa foto: Profimedia
de Alexandra Dima    |    22 Oct 2022   •   21:43

Madridul va trimite şase avioane Eurofighter şi 130 de soldaţi în Bulgaria între jumătatea lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie pentru a antrena forţele locale, a precizat Ministerul spaniol al Apărării într-un comunicat, conform The Guardian.

Ministerul a adăugat că opt avioane de luptă F18M şi 130 de membri ai forţelor aeriene vor fi dislocaţi în România între decembrie şi martie anul viitor, ca parte a strategiei NATO de „reacţie şi descurajare".

De asemenea, în România, la baza de la Schitu, este desfăşurat un "radar de supraveghere aeriană cu rază lungă", începând din 17 octombrie şi până la sfârşitul lui martie 2023 (sau până la sfârşitul lui iunie 2023), se menţionează în comunicat.

Acest radar, activ 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, permite "controlarea spaţiului aerian pe flancul de est al NATO" datorită celor 38 de militari trimişi pentru a-l opera.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a mulţumit Spaniei pentru „răspunsul său foarte, foarte rapid".

Din februarie 2022 şi începutul războiului din Ucraina, Spania a trimis deja 12 avioane de luptă în Bulgaria, Lituania şi Estonia
 

 

×
Subiecte în articol: NATO Spania
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close