Antena 3 CNN Externe Statele din zona euro vor împrumuta Grecia cu 50 de miliarde de euro (VIDEO)

Statele din zona euro vor împrumuta Grecia cu 50 de miliarde de euro (VIDEO)

Statele din zona euro vor împrumuta Grecia cu 50 de miliarde de euro (VIDEO)
Sursa foto: protest
13 Mar 2010   •   12:59

Europenii se pregătesc să salveze Grecia. Jurnaliştii britanici au aflat că statele din zona euro vor împrumuta Atenei până la 50 de miliarde de euro. Măsura ar putea afecta şi ţara noastră. Asta pentru că oficialii europeni ar putea anunţa şi condiţii mai dure pentru adoptarea monedei euro.

Potrivit The Guardian, oficialii europeni ar fi ajuns la un acord pentru sprijinirea financiară a Greciei. Planul ar urma să prevadă o serie de contribuţii sub forma unor împrumuturi şi garanţii pentru a ajuta statul elen să-şi refinanţeze datoria publică de aproximativ 53 de miliarde de euro.

Alte surse citate de jurnaliştii britanici vorbesc despre un ajutor financiar în valoare de 25 de miliarde de euro, deşi analiştii spun că Atena ar avea nevoie de 55 de miliarde de euro până la sfârşitul anului.

Asta pentru că Grecia are cel mai mare deficit public din zona euro, acesta fiind estimat la un nivel de 12,7% din PIB. Autorităţile s-au angajat ca în acest an să reducă deficitul cu patru puncte procentuale şi au anunţat un plan ambiţios de austeritate. Măsura a dus la ample proteste de stradă care au paralizat statul timp de mai multe zile.

Decizia ar urma să fie anunţată oficial luni, când oficialii europeni ar putea vorbi şi despre primele măsuri ce vor duce la înăsprirea criteriilor din zona euro. Jurnaliştii britanici spun că Bruxelles-ul vrea să întărească disciplina fiscală a statelor membre pentru a evita un nou caz similar cu cel al Greciei.



Antena 3




×
Subiecte în articol: ajutor deficit euro imprumuturi garantii atena
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close