Antena 3 CNN Externe Surse: Mitt Romney ar putea să anunţe cooptarea lui Paul Ryan ca partener de cursă electorală

Surse: Mitt Romney ar putea să anunţe cooptarea lui Paul Ryan ca partener de cursă electorală

Surse: Mitt Romney ar putea să anunţe cooptarea lui Paul Ryan ca partener de cursă electorală
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
11 Aug 2012   •   09:53

Candiadatul republican la Casa Albă Mitt Romney ar putea să anunţe sâmbătă că îl alege pe reprezentantul Paul Ryan ca partener de cursă în vederea alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie, au anunţat mai multe publicaţii citând surse apropiate echipei sale de campanie, relatează AFP.
   
Posturile CNN, NBC şi Huffington Post dau asigurări că Romney a luat decizia să îl desemneze pe acest reprezentant din statul Wisconsin (nord), un adevărat fief al conservatorismului fiscal.
   
Vineri seara, un membru al echipei sale de campanie a declarat că Romney va anunţa sâmbătă dimineaţa numele potenţialului său vicepreşedinte în cazul unei victorii în noiembrie, către ora 9.00 (16.00, ora României), la bordul navei de război Wisconsin. Ryan este un reprezentant al acestui stat din nord.
   
Dacă va opta pentru Ryan, va fi o alegere îndrăzneaţă. Paul Ryan, preşedintele puternicei Comisii pentru Buget a Camerei Reprezentanţilor, s-a transformat în promotorul conservatorismului fiscal, cu riscul de a nu fi pe placul alegătorilor indecişi.
   
Ryan, în vârstă de 42 de ani, a devenit unul dintre aleşii republicani cei mai influenţi din Camera Reprezentanţilor, atacând datoria enormă a statului.
   
Cu o mimică serioasă şi slăbit, Paul Ryan este departe de a fi un nou venit în politică. El a fost ales de şapte ori membru al Camerei şi a lucrat la Capitoliu, sediul Congresului Statelor Unite, mai mult de jumătate din viaţa sa.
   
El pledează pentru o nouă direcţie generală a economiei şi a propus la începutul anului un buget menit să "ofere naţiunii o mai bună cale pentru viitor" şi "să arate cum plănuiesc (republicanii) să salveze această ţară de viitoare datorii, îndoieli şi declin".
   
Romney urmează să înceapă sâmbătă un turneu electoral cu autocarul în patru state, şi anume Virginia, North Carolina, Florida şi Ohio.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close