Antena 3 CNN Externe Palestinienii anunta ca le-a fost ucis un tanar de 28 de ani, în Cisiordania

Palestinienii anunta ca le-a fost ucis un tanar de 28 de ani, în Cisiordania

Un palestinian a fost împuşcat mortal vineri de soldaţi israelieni în timpul ciocnirilor din Cisiordania ocupată, informează AFP citând ministerul palestinian al sănătăţii.

Palestinienii anunta ca le-a fost ucis un tanar de 28 de ani, în Cisiordania
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    29 Mai 2021   •   18:43

Sute de palestinieni s-au adunat la periferia oraşului Nablus, în Cisiordania, la un miting de protest faţă de activităţile israeliene de colonizare. Unii palestinieni au aruncat cu pietre spre militari israelieni şi au incendiat anvelope auto.

Zakariya Hmayel, în vârstă de 28 de ani, a fost împuşcat în piept în satul Beita, la sud de Nablus, în timpul unei demonstraţii împotriva extinderii aşezărilor israeliene şi a instalării avanposturilor coloniştilor pe pământurile palestiniene, se arată într-un comunicat al ministerului.

Aarmata israeliană a răspuns că „examinează incidentul”.

„Cauza rănirii este încă necunoscută”, a precizat armata israeliană, adăugând că „o revoltă violentă s-a declanşat în apropierea avanpostului Givat Eviatar, la sud de Nablus”.

Potrivit armatei israeliene, palestinienii au ars cauciucuri şi au aruncat cu pietre în soldaţii israelieni, care au răspuns cu mijloace de dispersare a revoltelor.

Marţi, un palestinian a fost ucis în tabăra de refugiaţi Al-Amari de lângă Ramallah, în Cisiordania, de către forţele israeliene aflate în căutarea unui suspect.

Situaţia rămâne tensionată în Cisiordania, în pofida încetării printr-un armistiţiu, în urmă cu o săptămână, a confruntărilor militare între Israel şi organizaţiile islamiste palestiniene din Fâşia Gaza.

×
Subiecte în articol: palestina Israel conflict Cisiordania
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close