Președintele Donald Trump a declarat, sâmbătă, că intenționează să creeze o „Forță AI” și să numească un responsabil („țar”) pe inteligență artificială, în timp ce administrația se confruntă cu apeluri tot mai insistente de a impune limite dezvoltării rapide a acestei tehnologii, scrie CNN.
Într-o postare pe Truth Social, președintele american și-a repetat convingerea că temerile legate de IA sunt o farsă, dar a părut, în același timp, să recunoască o parte dintre riscurile pe care le presupune tehnologia: „vom căuta şi RĂUL, iar asta o putem face foarte uşor cu Sistemul nostru de Justiţie Penală şi Civilă deja existent”.
„În acest scop, formez Forţa AI, la fel cum am creat Forţa Spaţială, care a fost un SUCCES uriaş în Primul meu Mandat. În acest sens, voi anunţa, în viitorul apropiat, «Ţarul» AI – se pot înscrie doar persoane cu I.Q. Ridicat!”, a scris Donald Trump în postare.
CNN a solicitat Casei Albe mai multe detalii despre atribuțiile responsabilului pe IA, precum și dacă președintele are pe cineva anume în vedere pentru acest rol și dacă „Forța AI” va fi o ramură a armatei, la fel ca Forța Spațială.
Crearea Forței Spațiale de către Trump, în 2019, a marcat primul nou serviciu militar american de la 1947 încoace.
Anunțul lui Trump vine în timp ce Casa Albă și Congresul s-au confruntat, în ultimele săptămâni, cu presiuni pentru a adopta măsuri de siguranță în privința IA. Președintele a minimalizat îngrijorările, susținând că la mijloc ar fi o „conspiraţie BOLNAVĂ” menită să submineze inteligența artificială.
„Nu vom împiedica şi nu vom sufoca în niciun fel Creşterea acestei Industrii incredibile”, a scris Trump sâmbătă. „Suntem înaintea Chinei şi a restului Lumii, iar eu intenţionez să menţin lucrurile aşa!”
Trump a arătat limpede că depășirea Chinei și păstrarea câștigurilor economice generate de IA reprezintă, pentru el, o prioritate mai mare decât abordarea îngrijorărilor tot mai mari ale publicului. Subiectul a ajuns rapid să domine dezbaterea politică din Statele Unite, după ce lideri din industrie au cerut o încetinire globală a dezvoltării.
Creșterea fulgerătoare a IA a dus la câștiguri majore pe bursă și a susținut sectorul industrial prin construcția de centre de date – pe care Trump le numește „găina cu ouă de aur”. Totuși, temerile privind potențialul tehnologiei de a distruge locuri de muncă, precum și impactul centrelor de date asupra comunităților, au dus la o răcire a percepției publice.
Democrații au fost mai vocali în apelurile lor de a încetini dezvoltarea IA, fostul președinte Barack Obama îndemnându-i pe posibilii candidați democrați la președinție să pună inteligența artificială în centrul programelor lor pentru 2028.
„Părerea mea, săptămâna aceasta, a fost că e bine că unele dintre companiile de frunte au spus că trebuie să încetinim ritmul, iar noi ar trebui să încurajăm asta”, a declarat Obama vineri, în cadrul unei discuții informale la Universitatea Colgate, potrivit unor fragmente din discursul său obținute de CNN. „Au fost unii în stânga care au spus că nu ar trebui să le permitem lor să ia acea decizie. Sunt de acord că asta nu poate fi o soluţie pe termen lung. Guvernul trebuie să reglementeze acest domeniu”.
Investitorul de capital de risc David Sacks a fost responsabilul lui Trump pe inteligență artificială și criptomonede până în martie, când a demisionat după ce atinsese limita de timp permisă în calitate de angajat guvernamental special. În prezent, el conduce Consiliul Consilierilor Președintelui pentru Știință și Tehnologie.