Antena 3 CNN Externe Un veteran în vârstă de 99 de ani a devenit milionar plimbându-se în grădină

Un veteran în vârstă de 99 de ani a devenit milionar plimbându-se în grădină

Tom Moore, un veteran de război în vârstă de 99 de ani a devenit o celebritate, strângând donații de cel puțin 6,4 milioane de lire sterline pentru a sprijini serviciul de sănătate din Marea Britanie în criza coronavirusului, plimbându-se în grădina sa, relatează Reuters.

Un veteran în vârstă de 99 de ani a devenit milionar plimbându-se în grădină
Sursa foto: bbci.co.uk
15 Apr 2020   •   19:09

Căpitanul în retragere Moore, care folosește un cadru pentru a se deplasa, după ce și-a rupt șoldul, și-a stabilit ținta de a merge cei 25 de metri în jurul grădinii sale de 100 de ori înainte de a împlini 100 de ani, la sfârșitul acestei luni.

Povestea i-a emoționat pe britanici, obosiți de valul masiv de știri sumbre. Până în prezent, peste 12.000 de persoane cu COVID-19 au murit în spitale britanice, al cincilea cel mai afectat stat la nivel mondial, potrivit Mediafax.

Moore își propusese inițial să strângă 500.000 de lire sterline, dar ținta a fost depășită pe măsură ce atenția mass-media de pe tot globul s-a îndreptat spre grădina sa din Bedfordshire, centrul Angliei.

Ginerele său, Colin Ingram, a spus că Moore a vrut să dea ceva înapoi după ce a primit îngrijiri bune de la Serviciul Național de Sănătate (NHS), când și-a rupt șoldul, în urmă cu doi ani, și în vizitele ulterioare la spital.

Moore, purtând medaliile dobândite ca ofițer în Asia în cel de-al Doilea Război Mondial, a apărut la emisiunile de știri din Marea Britanie și pe primele pagini ale ziarelor.

Strângerea de fonduri pentru NHS i-a oferit lui Moore un nou impuls în viață, spune ginerele său, iar veteranul nu are de gând să se oprească, chiar dacă urmează să-și atingă ținta de 100 de ture joi dimineață.

„Dacă publicul dorește să doneze în continuare, va continua să meargă”, a spus Ingram.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close