Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski, mesaj pentru Vladimir Putin după moartea lui Aleksei Navalnîi: "Are două opţiuni!"

Volodimir Zelenski, mesaj pentru Vladimir Putin după moartea lui Aleksei Navalnîi: "Are două opţiuni!"

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a transmis un mesaj pentru Vladimir Putin, după moartea lui Aleksei Navalnîi. Liderul de la Kiev a declarat că Putin are două opţiuni.

de Georgiana Adam    |    18 Feb 2024   •   09:38

Vladimir Putin are două opţiuni: fie va ajunge în boxa acuzaţilor la Curtea de la Haga, fie va fi asasinat de unul dintre complicii săi. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev susţine că este absurd ca Vladimir Putin să mai fie tratat ca un şef legitim de stat după asasinarea lui Aleksei Navalnîi.

"Putin ucide pe oricine doreşte, fie că este vorba de un lider al opoziţiei sau de oricine altcineva care i se pare o ţintă pentru el. După asasinarea lui Aleksei Navalnîi, este absurd să îl percepi pe Putin ca pe un presupus şef legitim al unui stat rus. El este un huligan care îşi menţine puterea prin corupţie şi violenţă.

Chiar ieri, când a încercat să ne trimită tuturor un mesaj clar, la deschiderea Conferinţei de Securitate de la Munchen, Putin a ucis un alt lider al opoziţiei", a declarat Volodimir Zelenski.

Aleksei Navalnîi a murit la vârsta de 47 de ani, într-o colonie corecţională din districtul arctic Yamal-Nenets, acolo unde a fost încarcerat imediat ce s-a întors în Rusia, în ianuarie 2021.

Navalnîi a înființat o rețea de birouri regionale de campanie, în contextul în care plănuia să candideze la președinție în 2018, însă i s-a interzis să participe la competiția electorală de atunci.

În 2020, el a fost otrăvit în timpul unei călătorii în Siberia cu ceea ce laboratoarele occidentale aveau să confirme ulterior că era agentul neurotoxic Noviciok, dezvoltat în perioada URSS.

A fost tratat în Germania și a fost încarcerat la întoarcerea în Rusia, în ianuarie 2021.

Atunci, autoritățile l-au arestat pentru "încălcarea regimului de libertate condiționată", fără a ține cont că politicianul se afla în spital în perioada în care ar fi trebuit să se prezinte la secția de poliție. Ulterior arestării, Navalnîi a fost condamnat la zeci de ani de închisoare de instanţele de judecată din Rusia şi, atât pentru el, cât şi pentru lumea toată, a fost clar faptul că regimul de la Kremlin îl voia mort cât mai repede cu putinţă.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close