Antena 3 CNN Horoscop Horoscop 14 martie 2019. Zodia care oferă cele mai inteligente soluţii chiar şi la cele mai complicate probleme

Horoscop 14 martie 2019. Zodia care oferă cele mai inteligente soluţii chiar şi la cele mai complicate probleme

Horoscop 14 martie 2019. Zodia care oferă cele mai inteligente soluţii chiar şi la cele mai complicate probleme
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    13 Mar 2019   •   17:45

Horoscop Berbec. Cuvântul care îţi vine în minte azi este abundenţă, pentru că apar o mulţime de lucruri utile în calea ta şi numai de tine depinde cum le valorifici. Întâlneşti mulţi oameni care îţi pot fi de ajutor, apar oferte profitabile care merită puse în aplicare, vin informaţii care te pot ajuta să restabileşti echilibrul pe multe planuri ale vieţii tale. Sunt ponturi concrete, nu simple păreri, deci te poţi folosi de ele cât se poate de clar, dar numai de tine depinde cum le aplici în proiectele tale. Poate şi banii ajung azi pe un teren promiţător, chiar dacă se şi duc repede, dar măcar ai de unde plăti. Şi e şi asta o senzaţie plăcută de prosperitate!

Horoscop Taur. Spune şi altora prin ce ai trecut până ai ajuns la nivelul actual, pentru că pot învăţa şi ei din eforturile altora. Nu a fost o ascensiune lină, ci una plină de hopuri şi amânări, dar pe care le-ai depăşit cu brio. Dacă tot ai trecut peste toate cu succes, împărtăşeşte-le şi soluţiile la acest gen de piedici. Nu te încăpăţâna doar să-i avertizezi că există şi să nu le dai şi sfaturile de rigoare cum să le rezolve, pentru că ar fi o mare dovadă de egoism. Dacă tot ai reparat problema, ce te costă să le dai şi câteva informaţii ajutătoare celor care urmează să îţi repete experienţa? Nu eşti singurul în această situaţie.

Horoscop Gemeni. Nu trece la etapa următoare a proiectului la care munceşti până nu eşti sigur că ai înţeles situaţia corect, că deţii toate informaţiile necesare şi că sunt îndeplinite toate condiţiile unei evoluţii fără întrerupere. Dacă ai scăpat ceva din vedere, te vei întoarce din drum şi îţi va strica tot cheful şi elanul. Nu te apuca, deci, de ceva nou dacă eşti încă prins în alte activităţi care necesită concentrare. Ocupă-te de ele, du-le la îndeplinire cu calm şi abia după ce te vei elibera complet te poţi gândi şi la ce vrei să faci după aceea. Nu încerca să lucrezi pe două fronturi simultan, pentru că vei da piept cu propriile tale limite şi neputinţe.

Horoscop Rac. Fii corect în aprecieri şi nu te arunca la o concluzie dacă nu cunoşti lucrurile în profunzime. Fii sigur că ai adunat toate informaţiile necesare şi ai învârtit situaţia pe toate părţile, ca nu cumva să emiţi o opinie incorectă sau parţială. Informează-te din surse sigure înainte de a extrage concluzia finală şi mai ales detaşează-te de miezul evenimentelor. Dacă încerci să exprimi o părere cât eşti direct implicat, ai putea fi subiectiv şi nu tocmai corect în estimare.

Horoscop Leu. Cine te are pe tine azi în echipa de lucru, are numai de câştigat, pentru că sfaturile primite de la tine se vor dovedi a fi salvatoare. Împărtăşeşti cu drag ceea ce ştii fără a aştepta nimic în schimb, pentru că aceasta este forma în care întorci şi tu celor din jur ceva din serviciile pe care ţi le-au oferit aceştia cu alte ocazii. Eşti un consilier înţelept care oferă cele mai inteligente soluţii chiar şi la cele mai complicate probleme, pentru că priveşti lucrurile logic şi imparţial. Ceilalţi ar trebui să-ţi urmeze îndrumările, pentru că sunt sfaturi bune!

Continuarea pe jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: Horoscop Horoscop
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close