„Da, mă bucur că a plecat Mitică de la Ligă, dar nu din cauză de balonul rotund. Mă interesează fotbalul cum te interesează pe tine flotările”, a spus Mircea Badea, răspunzându-i astfel Alessandrei Stoicescu.
„E împotriva firii să fie cineva 17 ani ceva. Nu merge, personajul este din ce în ce mai indigest şi, poate, cu ocazia neşefiei sale, va fi mai puţin mediatizat”, a continuat realizatorul emisiunii "În gura presei".
„Dacă nu mai are contracte în vârful pixului, s-ar putea să mai scadă şi contractele la salonul de nunţi. S-ar putea ca lumea, de deprimare, nici să nu se mai însoare aşa de des”, a concluzionat Mircea Badea.