Antena 3 CNN Life Panică pe străzile Londrei, după ce o gorilă a evadat de la Zoo. Cum au acționat autoritățile

Panică pe străzile Londrei, după ce o gorilă a evadat de la Zoo. Cum au acționat autoritățile

Panică pe străzile Londrei, după ce o gorilă a evadat de la Zoo. Cum au acționat autoritățile
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    14 Oct 2016   •   11:50

Vizitatorii Grădinii Zoologice din Londra au tras o sperietură zdravănă joi, potrivit dailymail.co.uk.

O gorilă agresivă a spart geamul din ţarcul în care se afla şi a evadat.

Un vizitator a filmat prima încercare de evadare a animalului. La scurt timp, vizitatorii au fost adăpostiţi în restaurantele din zonă şi nicio persoană nu a fost rănită. 

Gorila a fost tranchilizată şi dusă înapoi în ţarcul său.

La noi în țară, miercuri dimineaţă, poliţiştii, jandarmii, pompierii şi angajaţi de la Zoo au împânzit unul dintre principalele bulevarde ale Sibiului, în încercarea de a găsi un urs care ar fi coborât în oraş. 

Ursul care s-a plimbat câteva ore prin oraş, chiar şi prin Piaţa Mare din centrul istoric, a fost împuşcat pentru că tranchilizantele nu au avut efect, a precizat miercuri, prefectul Cristian Roman.

Citiți și Proteste, după cazul ursului împușcat la Sibiu. "În numele ursuleţului ucis, cerem demisia autorităţilor”

×
Subiecte în articol: gorila evadare Londra
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close