Antena 3 CNN Life Oameni Câţi oameni ar face asta? A găsit UN SAC CU BANI şi l-a returnat proprietarilor

Câţi oameni ar face asta? A găsit UN SAC CU BANI şi l-a returnat proprietarilor

Câţi oameni ar face asta? A găsit UN SAC CU BANI şi l-a returnat proprietarilor
20 Noi 2012   •   14:03

Un taximetrist din Singapore a devenit erou după ce a returnat 900.000 de dolari, unui cuplu tailandez aflat în vacanţă.

Sia Ka Tian, de 70 de ani, a fost şocat când a găsit banii pe bancheta din spate a maşinii sale. După ce şi-a lăsat clienţii uituci în apropierea unui centru comercial, şoferul a observat că pe scaunul din spate se afla un sac de hârtie negru.

"Când am văzut banii, am crezut c-am dat de necaz. Credeam sigur că sunt peste 200.000 de dolari în sacul ăla", a povestit bărbatul pentru Straits Times.
"Banii nu sunt importanţi pentru mine. Nu-mi aparţineau şi nu aveam nici un drept să-i folosesc", a mai spus acesta pentru aceeaşi publicaţie.

Sia Ka Tian face taximetrie de 31 de ani şi a văzut multe de-a lungul acestei perioade.
După ce s-a calmat, a dus sacul plin de bani la dispeceratul companiei pentru care lucrează şi l-a depus la biroul de obiecte pierdute. Aici, colegii săi au făcut monetarul şi la final au realizat că aveau în faţă o adevărată avere, 900.000 de dolari americani.

Cuplul de tailandezi a sunat la compania de taxi, fără mari speranţe că vor găsi ce uitaseră în maşină. Spre marea surprindere a celor doi, Tian îi aştepta în faţa sediului şi le-a înmânat sacul buclucaş.
Acesta a fost recompensat de clienţii săi, bucuroşi că au reintrat în posesia sumei de bani. Compania la care este angajat a fost de asemenea dispusă să îl premieze pe taximetristul cinstit.

"Nu se întâmplă în fiecare zi să găseşti aproape un milion de dolari. Mă întreb oare câţi oameni nu sunt tentaţi să păstreze o asemenea sumă de bani. Suntem foarte mândri de angajatul nostru şi ne bucurăm că pasagerii, care au apelat la serviciile noastre, şi-au recuperat banii", a spus Tammy Tan, un reprezentant al firmei de taxi.

Un alt taximetrist al aceleiaşi firme, a returnat, în 2009, cinci lingouri de aur, în valoare de peste 350.000 de dolari.

×
Subiecte în articol: singapore
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close