“Dacă aş descoperi că am cancer în stadiu terminal, nu m-aş grabi să mă duc la doctor şi să fiu supus unui tratament agresiv. Nu. Mi-aş închide cabinetul din Londra şi m-aş duce cât mai repede în casa mea din Norfolk, mi-aş face provizii de gin şi m-aş distra până în ultima clipă.
Ca majoritatea doctorilor, am înţeles că tratamentul pe care îl oferim pacienţilor care se confruntă cu boli grave este, de cele mai multe ori, zadarnic. Aceste tratamente agresive pot prelungi viaţa pacientului cu câteva luni, dar calitatea vieţii în această perioadă este foarte scăzută.
Cu toate că recomandăm şi oferim acest tip de tratament, majoritatea medicilor nu ar alege această variantă pentru ei sau apropiaţii lor. (...)
Acest subiect a fost unul tabu în lumea medicală pentru foarte multă vreme. Tăcerea a fost spulberată însă de doctorul Ken Murray din California care a publicat recent un eseu despre cum ar reacţiona medicii care s-ar confrunta cu o boală nemiloasă.
Doctorii nu îi vor sfătui niciodată pe pacienţi să renunţe la tratament. Chiar dacă medicii ştiu că efortul poate fi zadarnic şi că şansele de supravieţuire sunt minime în multe dintre cazuri, rudele pacienţilor au aşteptări nerealiste de la aceste tratamente.(...)
Este foarte greu să-i spui unui om că nu îl mai poţi ajuta cu nimic.”
Acesta este un articol publicat de doctorul Martin Scurr în publicaţia britanică Daily Mail.
