ALDE și Pro România: De aceea, a trebuit să ne unim, pentru a le sparge „cooperativa”

de Laura Dinu    |    30 Noi 2020   •   15:15
ALDE și Pro România: De aceea, a trebuit să ne unim, pentru a le sparge „cooperativa” Hepta

ALDE și Pro România promit că noua echipă, formata prin fuziunea celor doua partide, va apăra drepturile românilor și se va bate pentru libertățile individuale și pentru drepturile economice câștigate.

ALDE și PRO România - o singură echipă pentru Parlamentul României!

Fuziunea dintre ALDE și PRO România reprezintă reacția sănătoasă la înțelegerea pe sub masă dintre PSD și PNL-Iohannis de a scoate de pe scena politică partidele mai mici. Cei mari nu au nevoie de opoziție. Ei au nevoie de o complicitate în care să-și paseze steagul guvernării de la unul la altul sub deviza „La vremuri noi, tot noi!”. De aceea, a trebuit să ne unim, pentru a le sparge „cooperativa” și a nu-i lăsa pe români captivi într-o democrație de mucava!

În 2011 răspunsul politic la mizeriile pe care le-au făcut Traian Băsescu și PDL-ul a fost crearea USL-ului și instalarea guvernului Victor Ponta care a repus pe picioare economia, a dat înapoi salariile tăiate cu 25% și a mărit pensiile și salariile.

Noi, ALDE și PRO România, vom fi ultima redută de apărare a drepturilor românilor. Noi vom fi cei care ne vom bate nu doar pentru libertățile individuale, dar și pentru drepturile economice câștigate. Noi vom fi cei care vom spune NU concedierilor colective! Noi vom fi cei care vom spune NU supraimpozitării celor care produc! Noi vom fi cei care vom spune DA naționalismului economic și sprijinirii produselor românești! Noi vom fi cei care vom spune vom spune DA unui trai decent pentru toți pensionarii!

Anul 2021 va fi unul foarte complicat, economic și social, și va fi nevoie de noi, de experiența și ideile noastre! Avem un program anticriză și avem un program de relansare economică.

Pe 6 decembrie îi îndemnăm pe toți cei care au votat PRO România sau ALDE la europarlamentare, prezidențiale și locale, cei care vor ca PRO România să fie cu adevărat o voce puternică în Parlament, să aibă încredere în noi, în Victor Ponta!

Pe 6 Decembrie fiți PRO România!”, scriu reprezentanții ALDE pe o rețea socială. 

Parteneri
x close