Constituţia
Europeană, orice nume i-ar da „părinţii” ei, este sortită
eşecului. Săptămâna aceasta, liderii europeni s-au întâlnit
la Bruxelles la unul dintre summiturile lor obişnuite. De această
dată, preşedinţii şi premierii din UE încă îşi
frecau obrazul după ce au primit din nou o palmă de la cetăţeni
ai Europei. Cu doar o săptămână în urmă, irlandezii
au respins tratatul de la Lisabona, documentul pe baza căruia
trebuia să fie construită Europa ca mare putere mondială. O Europă
cu o unică voce diplomatică (prin înfiinţarea postului de
ministru de externe), o conducere politică reprezentantivă (un
preşedinte al UE) şi o influenţă a membrilor mai bine calibrată.
Documentul
de la Lisabona nu
este prima încercare de a schimba cadrul politic în care
funcţionează Uniunea. Tratatul constituţional a fost abandonat
după ce a fost respins, tot prin referendum, de francezi şi
olandezi. Motivaţiile votanţilor? Uniunea Europeană vrea să se
implice prea mult în vieţile oamenilor, să aibă putere de
decizie prea mare.
Pentru
a treia oară, încercarea liderilor de la Bruxelles de a
sublima alianţa, eminamente economică şi legislativă, în
una politică, este zădărnicită de europeni. Tratatul nu poate
intra în vigoare fără a fi ratificat de toate cele 27 de
state membre. Or, prin răspunsul lor negativ, irlandezii au tras un
semnal de alarmă important. Cum îl primesc politicienii? Cu
deferenţă declarativă despre voinţa poporului irlandez, care
„trebuie respectată”, şi apoi cu zâmbete superioare („O
să vorbim noi cu irlandezii, să vedem ce aranjament legal putem
găsi”, a fost reacţia ministrului francez pentru Europa).
Irlanda
a fost singura ţară care a organizat referendum pentru ratificarea
Tratatului de la Lisabona. Restul statelor au preferat varianta
sigură, a trecerii prin parlament. Au ştiut de ce. Ca de obicei,
politicienii şi cetăţenii vorbesc limbi diferite.
Uniunea
Europeană are limite pe care oamenii nu le vor depăşite. Limita
pare a fi momentul în care clubul încearcă să se
transforme în stat.
Alina Petrescu
