Antena 3 CNN Politică Amplasarea aeroportului Braşov-Ghimbav, motiv de spirite aprinse între deputaţii coaliţiei PSD-PDL

Amplasarea aeroportului Braşov-Ghimbav, motiv de spirite aprinse între deputaţii coaliţiei PSD-PDL

Amplasarea aeroportului Braşov-Ghimbav, motiv de spirite aprinse între deputaţii coaliţiei PSD-PDL
Sursa foto: Camera Deputatilor
21 Apr 2009   •   19:29

Ordonanţa privind transmiterea unei suprafeţe de teren în administrarea CJ Braşov pentru realizarea aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav a generat, marţi, dispute între deputaţii PSD şi PDL în plenul Camerei Deputaţilor. Social-democraţii s-au arătat îndeosebi deranjaţi de tonul folosit de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu care a cerut respingerea ordonanţei, pe motiv că nu ar fi nevoie de un aeroport la Braşov. Evoluţia certurilor a dezvăluit adevărata natură a noului conflict: lupta dintre primarul democrat-liberal al Braşovului, George Scripcaru şi preşedintele liberal al Consiliului Judeţean pentru gestionarea terenului pe care s-ar construi respectivul aeroport, pe fondul unor interese imobiliare care ar urma modelul fostului Aeroport Băneasa, transformat în cartier rezidenţial.
În ciuda eforturilor PDL de amânare a dezbaterii acestui act normativ, ordonanţa are toate şansele să treacă mâine în plen cu votul parlamentarilor PSD şi PNL. Actul normativ a fost emis pe timpul guvernului Tăriceanu şi prevede transmiterea unei suprafeţe de teren din administrarea Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de zahăr Braşov în administrarea CJ Braşov, pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav".
PSD: ?Parlamentul nu răspunde la ordine, nu poate fi tras de urechi?

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a anunţat în plenul Camerei că noul Guvern, condus de Emil Boc, susţine respingerea ordonanţei. "N-are de unde să existe traficul necesar. Cine va suporta consecinţele, pentru că aeroportul nu va avea trafic? Acolo probabil vor ateriza avioane mici cu turişti şi materii prime pentru industria din jurul Braşovului", a prognozat Berceanu.
?Parlamentul nu răspunde la ordine, nu poate fi tras de urechi? a susţinut social-democrata Aura Vasile de la tribună, vădit iritată de solicitarea lui Berceanu de respingere a ordonanţei.
Poziţia PDL s-a lovit surprinzător de opoziţia deputaţilor PSD şi a ministrului IMM-urilor, Constantin Niţă, care au pledat pentru ordonanţă, arătând că aceasta are deja avizul ministrului Agriculturii.
?În ordonanţă nu sunt lucruri normale, este o ilegalitate" a replicat democrat-liberalul Valeriu Tabără, pronunţându-se pentru amânarea discutării acestui act în plenul Camerei. Tabără a arătat că prin ordonanţă transferă circa 110 hectare de teren din administrarea Institutului în administrarea CJ Braşov.
Bătaie PDL-PNL pe un teren cu potenţial imobiliar de 110 hectare
Berceanu a afirmat că ordonanţa în cauză reprezintă ecoul unei lupte politice locale între primarul democrat-liberal al Braşovului şi preşedintele liberal al Consiliului Judeţean, cunoscuţi la nivel local pentru piedicile pe care şi le pun reciproc în iniţierea unor proiecte.

În acest caz, primarul George Scripcaru ar susţine amplasarea aeroportului pe un teren aflat deja pentru această destinaţie, în timp ce liberalul Aristotel Căncescu ar dori transmiterea unui teren de dimensiuni mari din domeniul public al statului de la Institutul de cercetare a cartofului şi sfeclei de zahăr, pentru construcţia acestui aeroport, o măsură care face obiectul actului normativ emis deja de fostul cabinet Tăriceanu.
"Este o chestiune politică, nu de aviaţie. Un proiect este susţinut de primarul Braşovului, cu terenul existent şi amplasamentul existent ce nu necesită astfel de transferuri, celălalt - de preşedintele Consiliului Judeţean", a arătat ministrul.
În opinia lui Berceanu, aceste terenuri aflate în administrarea institutelor de cercetări agricole constituie o foarte mare tentaţie pentru cercuri de interese imobiliare, cum a fost şi cazul terenului din Băneasa.
Ministrul Transporturilor şi-a îndreptat tirul asupra băncilor liberale, criticând Guvernul Tăriceanu pentru faptul că ar fi cerut ca aeroportul Băneasa să devină o investiţie imobliliară, iar, în schimb, să fie construit un alt aeroport la Adunaţii Copăceni, pe un teren al "prietenilor prietenilor lui Ludovic Orban".
Încurajat de sprijinul social-democraţilor, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a profitat pentru a da cu tifla ministrului PDL, precizând că Institutul de cercetare privind cartoful şi sfecla de zahăr se află în subordinea Ministerului Agriculturii şi nu al Ministerului Transporturilor, iar Berceanu a vorbit "ca să se afle în treabă".
"Gândiţi totul politic şi aveţi o gelozie de partid împotriva celor care au capacitatea de a aduce investiţii", a replicat Ludovic Orban.
"Domnul Berceanu a pus cu de la el putere o cursă Bucureşti- Craiova, pe care mergea numai dumnealui cu avionul.În noul mandat, schimbă traseul unei autostrăzi de la Bucureşti la Craiova şi ne spune că nu este nevoie de aeroport la Braşov", l-a ironizat liberalul Relu Fenechiu pe ministrul Transporturilor.
Anunţul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase de a trimite pentru două săptămâni această ordonanţă la Comisia pentru agricultură a stârnit nemulţumirea şi vociferarea parlamentarilor PSD, care după o pauză de consultări au obţinut continuarea dezbaterii în plenul de mâine al Camerei Deputaţilor.
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close