Antena 3 CNN Politică Asumarea răspunderii pe codurile juridice va fi discutată în coaliţie

Asumarea răspunderii pe codurile juridice va fi discutată în coaliţie

Asumarea răspunderii pe codurile juridice va fi discutată în coaliţie
Sursa foto: Emil Boc, Mircea Geoana
13 Mai 2009   •   14:08

Orice decizie majoră va fi luată în cadrul coaliţiei, a dat asigurări miercuri premierul Emil Boc referindu-se la procedura de adoptare a codurilor penal şi civil. Precizarea vine după ce mai mulţi lideri social-democraţi au ieşit la rampă cu unele declaraţii contradictorii. Dacă Viorel Hrebenciuc a lăsat să se înţeleagă că PSD ar putea accepta dorinţa PDL de asumare a răspunderii guvernamentale, unii parlamentari social-emocraţi care au lucrat efectiv pe aceste coduri, precum preşedintele subcomisiei de cod penal, Victor Ponta au pledat pentru procedura parlamentară obişnuită.

?Orice decizie majoră privind guvernarea se va lua în cadrul şedinţei coaliţiei. Nici un român nu este bucuros că ţara noastră trebuie să plătească incompetenţa liberalilor din 2008. Principala consecinţă a dezastrului liberal o reprezintă posibilitatea României de a pierde miliarde europene şi de a fi sancţionată cu milioane de euro? a firmat Emil Boc, înainte de votul moţiunii de cenzură iniţiată de PNL şi semnată de UDMR.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat în aceeaşi zi că ar fi de dorit să fie urmată procedura parlamentară. "N-am discutat în detaliu. Noi, de principiu, ne dorim să mergem pe procedura parlamentară, dacă e o problemă atât de gravă vizavi de Uniunea Europeană. Nu ştiu. O să vedem care este soluţia cea mai bună", a afirmat deputatul PSD.
Ministrul a amintit că varianta amendată a celor două coduri, civil şi penal, va fi prezentată, după dezbaterea moţiunii de cenzură, în sala Comisiei juridice a Camerei, de către cei doi preşedinţi ai subcomisiilor care au discutat codurile din domeniul juridic, Daniel Buda şi Victor Ponta.
"Cât despre procedură, acolo, practic, de săptămâna viitoare începe munca la ele şi, în cea mai optimistă variantă, ar fi sfârşitul sesiunii", a spus Ponta, recunoscând ca decizia va avea o componentă politică.
"Nu ştiu care va fi poziţia politică. Esenţial este că astăzi prezentăm cele două coduri şi toată discuţia aceasta sterilă despre blocat coduri, nu le-a blocat nimeni, le-am făcut în timp record. În momentul în care avem codurile, modul lor de adoptare este o problemă politică", a susţinut ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, referindu-se la afirmaţiile colegului său de partid Viorel Hrebenciuc.
Acesta a purtat marţi o discuţie de câteva minute cu Traian Băsescu, după evenimentul aniversar care a avut loc la sediul GDS, pentru a-l informa că PSD este de acord cu asumarea răspunderii pe codurile civil şi penal.
Antena3.ro

×
Parteneri
Mircea Badea, despre femeia căreia îi datorează toată cariera
x close