Antena 3 CNN Politică Băsescu critică politicienii: "Foarte mulţi uită de europarlamentare şi se ocupă de prezidenţiale"

Băsescu critică politicienii: "Foarte mulţi uită de europarlamentare şi se ocupă de prezidenţiale"

Băsescu critică politicienii: "Foarte mulţi uită de europarlamentare şi se ocupă de prezidenţiale"
Sursa foto: Traian Bãsescu
29 Apr 2009   •   15:13

Foarte mulţi politicieni români uită de europarlamentare şi se ocupă de prezidenţiale, a criticat miercuri, preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea cu comunitatea românească din Croaţia, trendul politic de acasă.
"Eu cred că europarlamentarele sunt priotatea acum, iar în ceea ce mă priveşte prioritară este în primul rând criza şi găsirea soluţiilor împreună cu Guvernul, pentru evitarea unui derapaj major", a spus Băsescu.
El a dat exemplul altor ţări, unde "s-a ajuns la amputarea masivă de personal, i-a trimis acasă în concediu de două săptămâni".
"Vreau să cred că România nu va ajunge la astfel de situaţii", a mai spus şeful statului.
În ceea ce priveşte situaţia României în contextul crizei economice, preşedintele a atras atenţia că aceia care încă mai cred că pot cere măriri de salarii "nu vor să se aşeze pe realitate" şi comit o eroare.
"Dacă nu vrei să te aşezi pe realitate şi crezi că azi poţi să mai ceri măriri de salarii, sigur că e o eroare căreia Guvernul nu poate să-i răspundă pozitiv", a spus preşedintele Traian Băsescu.
El a mărturisit că, în ceea ce-l priveşte, deşi e o criză extrem de puternică, nu intră în categoria "pesimiştilor", explicând acest lucru prin faptul că probabil este mai bine informat. Băsescu şi-a făcut cunoscut optimismul prognozând că economia va intra într-un ritm ascendent începând din toamnă.
Şeful statului a recunoscut că România este afectată de criza economică, dar că guvernul a luat măsurile obligatorii de evitare a unui derapaj economic- În opinia lui Traian Băsecu, nu este vorba de o criză generată de economia românească, ci în primul rând de diminuarea exporturilor, care a dus la şomaj şi la închiderea de societăţi.
"Este o criză care ne afectează", a spus Băsescu, adăugând că acordul cu FMI aduce României 13 miliarde de euro echivalent în drepturi speciale de tragere, bani care se duc la BNR pentru eliberarea rezervelor băncilor comerciale şi păstrarea monedei naţionale la un curs care să evite afectarea populaţiei.
Antena3.ro

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close