Confruntat cu criticile de presă care au pus sub semnul întrebării ataşamentul său brusc pentru valorile bisericeşti, şeful statului s-a simţit dator să explice luni, la ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Părinte Corneliu Bârlădeanu ca episcop al Huşilor, motivele participării sale: bunul partneriat dintre biserică şi stat şi trecutul sau nostalgic ca deputat de Vaslui.
"Este pentru mine o onoare, dar şi un obicei, parteneriatul dintre statul român şi BOR ca biserică naţională, acela de a participa la ceremoniile de întronizare a mitropoliţilor şi episcopilor Bisericii Ortodoxe Române. Acest obicei pe care l-am dobândit în timpul mandatului de preşedinte al României nu are decât o singură semnificaţie, aceea a parteneriatului dintre statul român şi Biserica Ortodoxă Română ca biserica naţională", a afirmat Băsescu în discursul rostit la Huşi.
Şeful statului a urat "La mulţi ani" românilor care îşi sărbăTOresc astăzi onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care reprezintă de astfel Hramul Catedralei Episcopale din Huşi, unde avea loc festivitatea de investire a Episcopului Corneliu Bârlădeanu.
Băsescu a precizat că un alt motiv pentru care a venit la Huşi îl constituie trecutul său de parlamEntar, când a reprezentat, timp de 8 ani, interesele vasluienilor ca deputat.
Şeful statului a făcut referire în discurs la necesitatea continuării sprijinirii românilor de pest Prut de către BOR.
"Aceste motive m-au făcut să vin astăzi la această ceremonie cu inima deschisă, cu dragoste şi cu încredere că Biserica Ortodoxă Română va rămâne pilonul de educaţie, cultură şi patriotism pentru toti românii, inclusiv pentru cei de dincolo de Prut. E o misiune pe care Episcopia Huşilor trebuie să o continue, pentru că românii de dincolo de Prut au nevoie să simtă că fraţii lor, că biserica lor mamă este alături de ei pentru a-i îndruma şi a-i ţine uniţi", a spus Băsescu.
În finalul discursului său, Băsescu a urat "slujire rodnică şi plină de bucurii, sănătate şi mulţumire" pentru ceea ce a făcut până acum pentru români şi pentru ceea ce va face.
"La mulţi ani, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi vă mulţumesc încă o dată, Părinte Patriarh, pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o", şi-a încheiat Băsescu discursul, adresându-se din greşeală cu această titulatură IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prezent la ceremonia de întronizare a Episcopului Corneliu Bârlădeanu. Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cel căruia credincioşii i se adresează cu apelativul "părinte patriarh", nu a fost prezent însă la ceremonia de la Huşi.
Pus la curent cu propria greşeală, preşedintele şi-a cerut scuze faţă de ÎPS Teofan."A fost o eroare pentru pentru care mi-am cerut scuze şi Mitropolitului şi o să-mi cer scuze şi Prea Fericitului Daniel. A fost o mică eroare, mai scapă omul?, a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului nu se află la prima descindere de acest fel. Cu doar o zi în urmă, Traian Băsescu făcea o adevărată baie de mulţime în rândurile enoriaşilor strânşi la Slobozia, la ceremonia de întronizare a Episcopului Vincenţiu ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.
Marius Vulpe, Antena3.ro
Ştiri video recomandate