Antena 3 CNN Politică Cât costă un vot pentru Elena Udrea, la Convenţia Naţională?

Cât costă un vot pentru Elena Udrea, la Convenţia Naţională?

Cât costă un vot pentru Elena Udrea, la Convenţia Naţională?
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Feb 2013   •   15:23

Democrat liberalii sunt dispuşi să facă orice pentru bani. Puşi în faţa unor contracte sau a unor fonduri pentru localităţile pe care le păstoresc, parlamentarii sau primarii PDL au spus un 'DA' categoric pentru a-i da votul  Elenei Udrea la Convenţia din martie. Asta chiar dacă filialele din care fac parte decid cu totul altceva.

Pentru a-i flexibiliza pe democrat liberali le-am spus că îi sunăm de la cabinetul Elenei Udrea şi am încercat să le obţinem susţinerea la Convenţia din martie unde se va alege preşedintele partidului.

Un alt primar are pretenţii ceva mai mici, dar negocierea merge şnur la auzul numelui Elenei Udrea.

Alt primar ne spune cum se impune opţiunea pentru un candidat sau altul în interiorul partidului. Iar cum probleme financiare sunt peste tot la nivel local, primarii nu se gândesc prea mult înainte să spună da. 

Parlamentarii PDL în schimb sunt ceva mai precauţi, dar nici ei nu spun nu în faţa banilor.

Elena Udrea şi Vasile Blaga sunt singurii democrat liberali care şi-au anunţat, până acum, candidatura pentru şefia PDL.



×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close