Antena 3 CNN Politică De ce a demisionat Calimente din PNL. ”A fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse”

De ce a demisionat Calimente din PNL. ”A fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse”

De ce a demisionat Calimente din PNL. ”A fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse”
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    26 Iul 2016   •   17:34

Deputatul Mihăiţă Calimente, care a demisionat din PNL şi a trecut la ALDE, a vorbit marți, la Antena 3, despre ”băsismul fără Băsescu” din PNL, precizând că decizia lui a venit după o discuție cu Adriana Săftoiu.

”Treptat, toate ideile lui Traian Băsescu au început să fie exprimate de PNL. Nu credeam că se poate să fie băsism fără Băsescu”, a spus deputatul Mihăiţă Calimente, șeful Comisiei SIE, marți, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Calimente a mai precizat că înainte de a lua decizia să demisioneze a avut o discuție cu Adriana Săftoiu, cea care a fost o apropiată a lui Traian Băsescu pe vremea când acesta era președinte.

”Am avut o discuție cu Adriana Săftoiu. Ea a fost picătura care a făcut ca paharul să se reverse”, a precizat Calimente, care a adăugat că nu a discutat nici cu Blaga, nici cu Gorghiu înainte de a spune că demisionează din PNL.

”Săftoiu mi-a spus că e nemulțumită de activitatea mea și eu am considerat că asta e o jignire, că eu am crezut că mi-am făcut datoria în campanie. Mi s-a reproșat că unii colegi se plâng de mine că sunt dur, că nu am o relație bună cu ziariștii”, a explicat Calimente.

Totuși, ”eu nu am mai recunoscut vechiul PNL în structurile noului PNL”, a concluzionat Mihăiță Calimente.

Totodată, deputatul a precizat că, odată cu demisia, va renunța și la funcția sa de președinte al Comisiei SIE din Parlament.

Nu în ultimul rând, Calimente nu exclude posibilitatea ca și alți liberali să-l urmeze și să plece din PNL.

Mihăiţă Calimente a devenit membru PNL la începutul anilor 2000. În perioada 2000-2012 a fost vicepreşedinte al PNL Arad. A fost ales deputat în trei legislaturi consecutive, fiind președintele Comisiei de supraveghere a SIE.

Citiți și Lovitură pentru PNL. Deputatul Mihăiţă Calimente a demisionat din partid şi a trecut la ALDE

 

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close