Antena 3 Politică Demnitarii şi-au depus declaraţiile de avere. Elena Udrea, datoare 3,3 milioane de euro

Demnitarii şi-au depus declaraţiile de avere. Elena Udrea, datoare 3,3 milioane de euro

13 Iun 2009   •   18:04
Demnitarii şi-au depus declaraţiile de avere. Elena Udrea, datoare 3,3 milioane de euro
Sursa foto: Elena Udrea

Preşedintele Traian Băsescu nu este nici mai bogat, nici mai sărac decât anul trecut. Şeful statului şi-a publicat declaraţia de avere pe site-ul preşedinţiei, cu două zile înainte ca să expire termenul legal de depunere a acestui document. Anul trecut Traian Băsescu a încasat aproape 77.000 de lei, venituri din indemnizaţia pentru funcţia de preşedinte, iar potrivit declaraţiei sale de avere, acesta este singurul său venit. A depus însă la bancă, într-unul din conturile sale, suma de 17.000 de lei. În rest, nu a vândut şi nici nu a cumpărat terenuri, case sau maşini şi nici nu a împrumutat bani.

Averea preşedintelui Traian Băsescu a crescut în ultimul an cu 16.906 lei. Având în vedere că preşedintele câştigă lunar aproximativ 6.400 de lei, înseamnă că a economisit cam 1.400 de lei pe lună. De asemenea, contul de campanie al şefului statului a scăzut cu 30.000 de lei, bani pe care acesta i-a dat unei bătrâne sinistrate din localitatea băcăuană Săuceşti. Preşedintele are în conturi 85.000 de dolari, 26.819 euro şi aproximativ 450.000 de lei.

Împreună cu soţia sa, şeful statului deţine, o cotă de 31,5% dintr-un teren de 174 metri pătraţi, precum şi un teren de 46 de metri pătraţi, ambele situate în Bucureşti. Conform aceluiaşi document, soţii Băsescu au din 2003, un apartament cu o suprafaţă de 370 metri pătraţi.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, pare afectată de criza economică, pentru că nu şi-a putut plăti datoriile. Din declaraţia sa de avere reiese că a convenit banca la care are un împrumut de 3,3 milioane de euro, amânarea cu un an a scadenţei pentru rambursare. A împrumutat de asemenea, 200.000 lei de la fostul tenisman Dinu Pescariu, potrivit noii delaraţii de avere.

Udrea are înr-un cont suma de 14.252 euro şi a încasat anul trecut împreună cu soţul său, Dorin Cocoş, suma de 603.500 lei, bani reprezentând dividende de la firmele Dalli International, Clamari Trading, Med Complex, Euro Hoteles. Pentru activitatea didactică de la Universitatea Dimitrie Cantemir, Udrea a primit 15.098 lei. Salariul său cumulat pentru calitatea de ministru şi deputat este de 4.109 lei, iar cabinetul de avocatură i-a asigurat un venit de 55.920 lei. Udrea are bijuterii şi ceasuri de 50.000 de euro, un apartament de 60 de metri pătraţi pe Bulevardul Unirii din Bucureşti şi o casă de 169 de metri pătraţi la Pipera, şi împarte cu Dorin Cocoş 16.600 de metri pătraţi de teren în Capitală.

Ministrul Dezvoltării Vasile Blaga şi soţia acestuia au în conturi cu 100.000 de euro mai puţin decât anul trecut. Blaga a rămas în conturi cu 90 de mii de lei şi 8.627 euro. Ministrul Dezvoltării deţine două terenuri în judeţul Bihor, o casă în Oradea, un apartament de peste 200 metri pătraţi în Aleea Modrogan din Bucureşti, cumpărat în 2007, un autoturism de lux şi acţiuni la mai multe companii. Blaga are însă şi datorii de 1,1 milioane de lei către două persoane fizice, scadente în 2017.



Antena 3

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close