Antena 3 CNN Politică DNA, la uşa ministerului Tineretului: Ridzi cere stoparea anchetei parlamentare, PNL solicită lui Băsescu suspendarea ministrului

DNA, la uşa ministerului Tineretului: Ridzi cere stoparea anchetei parlamentare, PNL solicită lui Băsescu suspendarea ministrului

DNA, la uşa ministerului Tineretului: Ridzi cere stoparea anchetei parlamentare, PNL solicită lui Băsescu suspendarea ministrului
Sursa foto: Monica Iacob Ridzi
29 Iun 2009   •   13:33

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat Parlamentului, luni, să ia act de încetarea de drept a anchetei parlamentare, ca urmare a declanşării procedurilor judiciare penale de către DNA în 23 iunie pentru verificarea sumelor cheltuite de "Ziua Tineretului". Ministrul solicită încetarea activităţii comisiei de anchetă creată special pentru anchetarea activităţilor sale pe motiv că s-ar crea un paralelism cu activitatea de cercetare demarată de DNA. În replică, primvicepreşedintele PNL, Ludovic Orban a cerut preşedintelui Traian Băsescu să o suspende din funcţia de ministru, aşa cum aprocedat în trecut în cazul unor miniştri liberali precum Teodor Athanasiu.

Cum DNA s-a sesizat în acest caz în urma denunţului penal formulat de PNL, este posibil ca activitatea comisiei parlamentare de anchetă să fie suspendată. Monica Iacob Ridzi urma să se prezinte marţi la audieri la invitaţia membrilor comisiei. Solicitarea remisă astăzi Parlamentului sugerează faptul că ministrul Tineretului nu ar mai dori să se prezinte în faţa comisiei, după demararea procedurilor de anchetă de către DNA.

Regulamantul Camerei, favorabil cererii lui Ridzi

Ministrul cere ca în temeiul Legii 304 coroborat cu Regulamentul Camerei, conducerea acestui for legislativ să ia act "că ancheta parlamentară încetează de drept" ca urmare a faptului că s-au declanşat procedurile urmării penale în dosarul 147/P/2009 al DNA.

"Referitor la adresa Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de MTS, sub semnătura ministrului Monica Iacob Ridzi, pentru organizarea ŤZilei Tineretuluiť, prin care solicită transmiterea către Comisie a documentelor indicate, vă aducem la cunoştinţă că prin adresa Ministerului Public, DNA Secţia de Combatere a Combatere a Corupţiei , din data de 26 iunie, au fost declanşate la data de 23 iunie cercetările penale în baza unui denunţ penal cu privire la împrejurările încheierii şi derulării a trei contracte între MTS şi societăţile SC Compania de Publicitate Mark SRL şi SC Artisan Consulting SRL", scrie Ridzi.

Ministrul Tineretului mai precizează că a trimis "întreaga documentaţie solicitată de DNA prin adresele înaintate în data de 24 şi 25 iunie". "În temeiul art 3 al Legii 304 privind organizarea judiciară coroborat cu Regulamentul Camerei, vă solicit să luaţi act că ancheta parlamentară încetează de drept", a subliniat ministrul PDL, care a ataşat scrisorii şi adresa primită de la Ministerul Public, pe 26 iulie, privind înştiinţarea începerii urmăririi penale.

Potrivit Regulamentului Camerei, articolul 74, "anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată", precizând de asemenea că "o anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare" ale faptelor care constituie obiectul ei.

Liberalii vor suspendarea ministrului Tineretului după modelul Athanasiu

Liberalii, prin vocea prim-vicepreşedintelui Ludovic Orban, susţin însă că lucrările respectivei comisii ar trebui continuate până când va exista un vot al Camerei de avizare a urmăririi penale a procurorilor în cazul Ridzi. Mai mult, Orban i-a cerut preşedintelui să dea dovadă de aceeaşi promptitudine ca în cazul foştilor miniştri liberali şi să o suspende pe Ridzi din funcţia deţinută în Cabinetul Boc.

"Am fost informaţi că procurorul general a trimis către conducerea Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care informează că au demarat cercetări prealabile în cazul afacerii scenelor achiziţionate de ministra Tineretului şi Sportului, doamna Ridzi. În conformitate cu atitudinea pe care a manifestat-o domnul Băsescu în situaţii similare, şi aduc aminte de cazul ministrului Atansiu, solicităm preşeidntelui Băsescu s-o suspende din funcţie pe doamna ministră Ridzi", a spus Orban.

Liderul PNL a făcut referire la cazul ministrului liberal, Teodor Athanasiu care a fost suspendat de preşedintele Traian Băsescu imediat după ce, pe numele acestuia a fost depusă o plângere penală pentru abuz în serviciu. Ulterior, procurorii i-au dat NUP, dar Atanasiu nu şi-a mai redobândit portofoliul de ministru.

"Ne manifestăm încrederea că acest demers al procurorului general nu reprezintă un artificiu procedural pentru a o scuti pe doamna Ridzi de efectele activităţii depuse de comisia parlamentară de anchetă, ci dimpotrivă, reprezintă o acţiune a Parchetului care urmăreşte aflarea adevărului şi urmăreşte sancţionarea faptelor de corupţie", a spus Orban, acuzând-o pe Ridzi că încearcă să fugă de răspundere solictând încheierea activităţii comisiei parlamentare de anchetă.

Anastase, acuzată de ascunderea sub preş a dosarelor lui Adrian Năstase

PNL mai cere demiterea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase pentru faptul că a recunoscut că a tergiversat discutarea în parlament a dosarelor deputatului social-democrat, Adrian Năstase, în urma unei înţelegeri cu PSD.

"Solicităm conducerii PDL să o demită pe doamna Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru obstrucţionarea Justiţiei prin ţinerea la sertar, pe o perioadă de peste 35 de zile, a dosarului domnului Năstase, a solicitării procurorului general în cazul domnului Năstase şi de asemenea adresăm procurorului general şi Parchetului un avertisment prin care le cerem să acţioneze în conformitate cu Constituţia şi cu legile ţării şi cu toate principiile de drept care guvernează activitatea Justiţiei", a susţinut Orban.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close