Antena 3 CNN Politică Elicopterele SMURD vor zbura și noaptea. Vela: Sunt piloți rezerviști care au răspuns prezent la chemarea ministului

Elicopterele SMURD vor zbura și noaptea. Vela: Sunt piloți rezerviști care au răspuns prezent la chemarea ministului

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, luni, că elicopterele SMURD vor zbura și noaptea, aceste misiuni fiind preluate de piloții rezerviști. 

Elicopterele SMURD vor zbura și noaptea. Vela: Sunt piloți rezerviști care au răspuns prezent la chemarea ministului
Sursa foto: foto- Agerpres
06 Ian 2020   •   10:24

"Am o veste bună pentru locuitorii din zona Moldova, Banat, Oltenia şi Dobrogea. Am luat legătura cu piloţi rezervişti din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie care au ieşit la pensie odată cu legea care a deschis uşa foarte larg pentru angajaţii ministerului şi au acceptat să revină în sistem. Doresc să le mulţumesc, sunt eroi, sunt patrioţi care au răspuns prezent la chemarea ministrului pentru a-şi face datoria faţă de ţară, pentru că ţara are nevoie de ei. Din acest motiv, respectul meu trebuie adus aici în faţa opiniei publice domnului general Ioan Cristinel, comandor Neculai Chiriţă, comandor Emil Bucurescu şi comandor Puiu Ştefan", a declarat Vela.

El a adăugat că toţi cei patru piloţi au peste 1.000 de ore de zbor şi pot îndeplini condiţia de comandant de aeronavă SMURD, astfel încât elicopterele SMURD din Iaşi, Arad, Craiova şi Constanţa să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienţilor sau celor accidentaţi.

"Putem anunţa cetăţenii că în acest semestru vor opera şi cele patru elicoptere de la aeroport către aeroport. Pe lângă cele din Târgu Mureş şi Bucureşti, iată vom avea şase aeronave disponibile pentru a acoperi teritoriul României", a afirmat ministrul Vela

Anunțul vine la aproape o săptămână după ce Vela a criticat ”dezorganizarea evidentă” din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în cazul fetiței din Vâlcea care se afla în comă, dar nu a fost preluată la timp de elicopeterul SMURD, reproșându-i lui Raed Arafat că nu a făcut ”rost de piloți”, pentru ca elicopterele să poată zbura și noaptea, nu numai ziua.

×
Subiecte în articol: elicoptere smurd Marcel Vela
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close