Antena 3 CNN Politică FMI: Am propus măsuri mai echilibrate, însă autorităţile române au ales tăierea cheltuielilor

FMI: Am propus măsuri mai echilibrate, însă autorităţile române au ales tăierea cheltuielilor

FMI: Am propus măsuri mai echilibrate, însă autorităţile române au ales tăierea cheltuielilor
11 Mai 2010   •   14:45

Autorităţile române au optat pentru tăierea cheltuielilor deşi FMI a propus o serie de alte măsuri mai echilibrate pentru creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului în România, în cadrul unui interviu citat de Mediafax.

"Am analizat mai multe opţiuni, diverse, iar majoritatea propunerilor noastre erau mai echilibrate între venituri şi cheltuieli. Am discutat mai multe scenarii diferite cu autorităţile în timpul misiunii noastre, care tocmai s-a încheiat. Guvernul - preşedintele, premierul şi ministrul Finanţelor susţinuţi de întregul Cabinet - au luat decizia de a merge pe această abordare", a precizat Franks.

Franks a fost întrebat dacă era necesară reducerea cu 25% a veniturilor bugetarilor, iar el a spus că din cauza situaţiei economice dificile era nevoie de măsuri serioase, iar autorităţile au decis să aleagă reducerea cheltuielilor.


"Păi, guvernul se regăsea într-o situaţie dificilă, pentru că prognoza revizuită de deficit pentru 2010, fără nicio măsură, arăta un deficit de 9% din PIB. Deci era nevoie de măsuri serioase. Au fost mai multe posibilităţi din care ar fi putut alege autorităţile - diverse variante care vizau simultan atât măsuri pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli - dar decizia lor a fost să se bazeze aproape exclusiv pe reducerea cheltuielilor publice", a răspuns Franks.

FMI a transmis vineri un comunicat în care preciza că nu a insistat pentru reducerea salariilor şi a pensiilor în România, ci autorităţile române au decis să aleagă acest lucru.

"Am avut de ales între alternativa oferită de FMI, de creştere a TVA la 24%, a cotei unice la 20% şi reducerii fondului de salarii cu 20% şi între reducerea cheltuielilor cu salariile, pensiile şi alte transferuri sociale. Am ales răul cel mai mic", a declarat duminică premierul Emil Boc.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Jeffrey Franks FMI
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close