Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea, despre bugetul Municipalităţii: „Orice tăiere pune sub semnul întrebării dezvoltarea oraşului”

Gabriela Firea, despre bugetul Municipalităţii: „Orice tăiere pune sub semnul întrebării dezvoltarea oraşului”

Gabriela Firea, despre bugetul Municipalităţii: „Orice tăiere pune sub semnul întrebării dezvoltarea oraşului”
20 Dec 2018   •   10:45

Orice tăiere din bugetul Municipalităţii pune sub semnul întrebării dezvoltarea oraşului sau subzistenţa categoriilor defavorizate, spune primarul Gabriela Firea, într-un comunicat transmis presei joi de PMB.

"Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, atrage atenţia că eventuala renunţare la mecanismul de echilibrare a bugetelor marilor oraşe, aplicat anul acesta, ar avea un impact negativ major asupra comunităţilor locale, primăriile urmând a fi puse în imposibilitatea de a-şi mai continua planurile de investiţii sau, în unele cazuri, de a finanţa activitatea curentă", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetul Municipiului Bucureşti, deşi pare mare raportat la celelalte unităţi administrativ-teritoriale, şi necesităţile sunt pe măsură, mai ales în condiţiile unor programe absolut necesare, cum ar fi înnoirea flotei de vehicule pentru transportul public, reducerea poluării, consolidarea clădirilor cu risc seismic sau modernizarea reţelei de unităţi sanitare.

"Orice tăiere din bugetul Municipalităţii pune sub semnul întrebării dezvoltarea oraşului sau subzistenţa categoriilor defavorizate. Din celebrul miliard de euro pentru care ne invidiază toată lumea, avem de plătit anul viitor 200 milioane euro subvenţie pentru energia termică, 240 milioane euro subvenţie pentru transportul public, 260 milioane euro pentru preluarea ELCEN, 125 milioane euro pentru acordarea unor stimulente sociale şi medicale care nu sunt un moft, ci o necesitate. La acestea se adaugă cheltuielile obligatorii pentru investiţiile în infrastructură, construcţia noilor spitale, precum şi continuarea programului de consolidări demarat anul acesta, în care alte 100 de imobile se vor adăuga celor 45 la care se lucrează în momentul de faţă", a declarat Firea.

Conform acesteia, o eventuală diminuare a bugetului Capitalei se va răsfrânge şi asupra programului de guvernare. "Din păcate, cea mai mare parte a veniturilor la bugetul Municipiului Bucureşti provine de la bugetul de stat, asupra cărora noi nu avem niciun control, de aceea e imperios necesar ca decidenţii politici de la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al Guvernului să ţină cont de faptul că o eventuală diminuare a bugetului Capitalei se va răsfrânge nu doar asupra Primăriei Generale, ci şi asupra programului de guvernare căruia îi sunt subscrise toate măsurile şi proiectele noastre. Nutresc speranţa că disputele politice din ultima perioadă nu vor afecta aspiraţiile milioanelor de bucureşteni la o viaţă mai bună şi cred că menţinerea chestiunilor sensibile, aşa cum sunt cele bugetare, în afara jocurilor politice sau politicianiste şi a răzbunărilor personale, ar fi o dovadă de înţelepciune din partea tuturor", a adăugat Firea.

Bucureştiul contribuie cu 25% la formarea PIB, prin cei aproape 4 milioane de cetăţeni care locuiesc, muncesc sau studiază aici, iar din taxele şi impozitele colectate pe raza municipiului mai puţin de jumătate se întoarce în bugetul Capitalei, mai relevă comunicatul. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Gabriela Firea buget oras Dezvoltare
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close