Antena 3 CNN Politică Geoană: Condiţionarea banilor împrumutaţi de la CE de reforma justiţiei, o nedreptate

Geoană: Condiţionarea banilor împrumutaţi de la CE de reforma justiţiei, o nedreptate

Geoană: Condiţionarea banilor împrumutaţi de la CE de reforma justiţiei, o nedreptate
Sursa foto: Mircea Geoanã
06 Mai 2009   •   10:19

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat miercuri, la întâlnirea cu ambasadorii UE, că este nedrept ca banii împrumutaţi de la CE să fie condiţionaţi de reformele din justiţie şi de lupta împotriva corupţiei. Liderul social-democrat s-a artaat preocupat de uele informaţii din presă potrvit cărora CE şi ECOFIN intenţionează să lege împrumutul de cinci miliarde de euro de Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
"Suntem într-un moment în care nu vă ascund preocuparea mea profundă faţă de intenţia care s-a profilat şi din partea Comisiei şi din partea ECOFIN de legare a împrumutului de  cinci miliarde de euro, această facilitate de sprijinire a balanţei de plăţi româneşti, de mecanismul de cooperare şi verificare. Consider că este profund nedrept şi consider că este un gest care riscă să prelungească dincolo de obligaţiile noastre naturale şi asumate o situaţie de inferioritate a României faţă de alte state membre UE", a declarat liderul social.
Preşedintele Senatului a arătat că-i va informa pe ambasadorii Uniunii Europene despre obiectivele pe care le are Parlamentul în lupta împotriva corupţiei şi despre stadiul adoptării Codurilor. "De aceea, am dori să vă informăm aici, la locul faptei, despre progresele pe care le avem şi despre intenţiile pe care le avem din punctul de vedre al codurilor şi al dosarelor care se află încă în dezbaterea Parlamentului, înainte de a fi trimise justiţiei şi cu rugămintea de a trimite capitalelor europene punctul de vedere al Parlamentului şi al celor care reprezintă cetăţenii democratic în Parlament", a adăugat Geoană.
Mircea Geoană a data asigurări că legislativul se va achita integral de obligaţiile sale în domeniul codurilor juridice. "Aceste coduri şi obligaţiile pe care le-am luat ca stat membru UE reprezintă pe de o parte o obligaţie a Parlamentului României şi dorim să vă informăm că Parlamentul este pe cale să se achite integral de obligaţiile sale", a mai susţinut el.
Recomandarea Comisiei adresată Consiliului pentru acordarea asistenţei financiare pentru România, la 21 aprilie, precizează că "sprijinul este condiţionat de implementarea de către autorităţile române a unui important program de ajustare fiscală, financiară şi structurală".
Principala obligaţie a României îl constituie o consolidare fiscală imediată şi susţinută, care să permită limitara deficitului bugetar la 5,1 % din PIB în 2009 şi să asigure reducerea acestuia până sub pragul de 3 % din PIB în 2011.
Pe lângă monitorizarea regulată a implementării condiţiilor de politică economică asociate asistenţei financiare, Comisia Europeană va continua să monitorizeze, în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, progresele în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei.
În ediţia de miercuri, EvZ scrie că România riscă să nu primească un sfert din împrumutul extern contractat dacă nu va face reforme în justiţie şi în lupta anticorupţie. Potrivit cotidianului citat, "clauza ar putea fi bătută în cuie" miercuri, la Bruxelles, în cadrul Consiliului ECOFIN, unde miniştrii de finanţe din statele membre trebuie să-şi dea acordul final pe împrumutul pentru ţara noastră.
Conform aceloraşi surse, documentul oficial în privinţa creditului extern ar urma să facă referire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care rezumă angajamentele României referitoare la progresele în aria reformei judiciare şi luptei împotriva corupţiei.
Primul avertisment în materie a fost lansat săptămâna trecută de europarlamentarul PSD, Adrian Severin. Acesta declarase că memorandumul Comisiei Europene privind împrumutul de cinci miliarde de euro pentru susţinerea balanţei de plăţi este condiţionat de progresele în domeniul anticorupţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut însă marţi că banii de la FMI către BNR, peste 5 miliarde de euro, au fost deja viraţi şi, de asemenea, ECOFIN a aprobat creditul de 5 miliarde de euro pentru ţara noastră, prima tranşă urmând să intre înainte de luna iulie.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close