În decembrie 2008, preşedintele Senatului Mircea Geoană declara că are în conturi 46.289 de lei, 504 euro şi 199.385 de dolari. Potrivit noii declaraţii de avere, social-democratul şi-a mai deschis un cont bancar şi contabilizează 139.035 de lei, 504 euro şi 195.984 de dolari.
În schimb a dispărut o firmă deţinută de soţia sa, Mihaela Geoană, care avea ca obiect de activitate "desing-ul interior" şi la care deţineau o cotă parte de 30%. Firma în cauză, "La Maison Consulting SRL", nu apare menţionată nici la active înstrăinate. La capitolul proprietăţi imobiliare, liderul PSD nu a operat nici o schimbare: are încontinuare, împreună cu soţia, un apartament de 98 de metri pătraţi în Capitală şi un teren intravilan de 100 metri pătraţi în comuna Corbeanca.
În paralel, preşedintele Senatului a achizionat 91 de părţi sociale la Banca Ţiriac, deşi valoarea totală a acestor acţiuni a scăzut de la 4.700 de lei în decembrie la 2.799 de lei în iunie.
Totodată, fiul social-democratului, Alexandru Geoană, a obţinut o bursă de 700 de dolari de la Future World Leaders Summit.
Anul trecut veniturile totale ale familiei Geoană s-au ridicat la 158.512 de lei, dintre care 73.488 de lei a constituit-o indemnizaţia de senator a preşedintelui PSD.
Marius Vulpe, Antena3.ro
Ştiri video recomandate