Antena 3 CNN Politică Jurnalişti îmbrânciţi şi exces de zel marca SPP la Parlament: "Dacă aveam cătuşele la mine, te arestam"

Jurnalişti îmbrânciţi şi exces de zel marca SPP la Parlament: "Dacă aveam cătuşele la mine, te arestam"

Jurnalişti îmbrânciţi şi exces de zel marca SPP la Parlament: "Dacă aveam cătuşele la mine, te arestam"
Sursa foto: Intact Images
15 Iun 2010   •   11:52

Ofiţerii SPP şi-au dat marţi în petic în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură. Ei nu au ezitat să îmbrâncească jurnaliştii şi să le rupă hainele pentru a a-i împiedica pe aceştia să se apropie de Emil Boc pentru a-i solicita o declaraţie

Pentru protejarea demnitarilor, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) a instalat un cordon de protecţie între uşa cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, lift şi intrarea în sala de şedinţe a Parlamentului, măsură care nu a mai fost luată până acum. Cordonul din material plastic era dublat cu ofiţeri SPP postaţi la aproximativ trei metri unul de celălalt. Surse din SPP au declarat ulterior că instalarea acelui cordon de protectie s-a făcut la cererea lui Emil Boc, acesta nedorind să fie solicitat de presă pentru a da declaraţii.

În momentul în care premierul intra în sala de plen a Parlamentului unde urma să aibă loc votarea moţiunii de cenzură, reporterul unei televiziuni a trecut pe sub cordon încercând se se apropie de Emil Boc pentru a-l întreba ce sentiment îl încearcă înainte de votarea moţiunii de cenzură.

Jurnalistul a fost reţinut de agenţii SPP, iar şeful dispozitivului de protecţie a Parlamentului i-a spus: "Dacă aveam cătuşele la mine, te arestam".

La câteva minute după acest incident, când Emil Boc şi Roberta Anastase au ieşit din biroul acesteia pentru a se deplasa către sala de şedinţe, mai mulţi jurnalişti au încercat la rândul lor să treacă pe sub cordonul de delimitare, unii dintre aceştia fiind reţinuţi de SPP.

În altercaţia creată, unui reprezentat al unei agenţii de presă i-a fost rupt tricoul de un ofiţer SPP. Văzând că aveau loc îmbrînceli între gărzile de corp şi jurnalişti, premierul le-a spus ofiţerilor: "Lăsaţi-i în pace!".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: SPP parlament Boc
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close