Antena 3 CNN Politică "Marea Păcăleală": Moţiunea de cenzură, prezentată de liberali în Parlament (VIDEO)

"Marea Păcăleală": Moţiunea de cenzură, prezentată de liberali în Parlament (VIDEO)

"Marea Păcăleală": Moţiunea de cenzură, prezentată de liberali în Parlament (VIDEO)
Sursa foto: Camera Deputatilor
11 Mai 2009   •   12:04

Liberalii şi colegii de la UDMR prezintă luni, în cadrul plenului reunit al Parlamentului, conţinutul moţiunii de cenzură iniţiate împotriva Guvernului. Intitulat "Marea păcăleală PD-L ? PSD", documentul critică politica bugetară şi fiscală introdusă, în primul rând, prin rectificarea bugetară. Moţiunea nu are însă şanse să treacă de vreme ce are nevoie de jumătate plus unu din voturile parlamentarilor ca să fie adoptată şi Guvernul să pice, iar numărul voturilor parlamntarilor PNl şi UDMR nu poate oferi această majoritate.
Moţiunea semnată de PNL şi UDMR trece în revistă promisiunile făcute de actualele partide de guvernământ şi trecute pe linie moartă după câştigarea alegerilor: creşterea cu 50% a salariilor profesorilor, majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă sau creşterea salariului minim până la 1.000 de lei.
Semnatarii moţiunii mai acuză reprezentanţii Puterii că a uitat şi de propriul program de guvernare, dând ca exemplu lipsa de coerenţă în aplicarea măsurilor anti-criză, fondurile eronat distribuite în urma rectificării bugetare, precum şi la OUG privind deconcentratele.

Fostul ministru liberal al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a fost unul dintre cei care au vorbit în Parlament despre defectele guvernării actuale. Acesta a numit guvernul Boc drept unul imoral şi recidivist.

VARUJAN VOSGANIAN, ÎN PLENUL PARLAMENTULUI:


Introducerea impozitului minim este aspru criticată, liberalii susţinând că loveşte mai ales în micii întreprinzători şi anihilează toate teoriile guvernului Boc privind grija faţă de cei săraci. "Practic va pune în pericol jumatate din veniturile bugetului general consolidat al statului, pentru că îi va afecta în principal pe contribuabilii de bună credinţă care reprezintă peste 90% din cei 600.000 contribuabili mici (...) Ce-ar fi să dăm o lege prin care să vă obligăm şi pe dumneavoastră, guvernanţii, să veniţi cu bani de-acasă dacă bugetul se încheie cu deficit?", se arată în textul moţiunii.
În ceea ce priveşte criza econimică, semnatarii moţiunii susţin că actualul Guvern nu are nici un răpuns pentru soluţionarea ei.
"Ne-aţi anunţat acum cinci luni că faceţi o mare coaliţie, mare, mare de tot pentru a salva România de criză. Care este bilanţul acestor luni de guvernare ? O criză în faţa căreia se vede limpede că nu aveţi niciun fel de răspuns", este acuzaţia pe care o aduc liberalii coaliţiei de guvernare.
În document se mai arată că prin OUG privind serviciile deconcentrate "se anulează întregul proces de reformă pe care l-a făcut România, începând cu 1999, în privinţa modernizării administraţiei, a constituirii corpului funcţionarilor publici, a depolitizării corpului funcţionarilor şi a administraţiei publice". "De fapt, prin acest act normativ nu se prevede altceva decât politizarea tuturor serviciilor deconcentra", se mai notează în această moţiune de cenzură.
În domeniul rectificarii bugetare, Executivul Boc ete acuzat că a tăiat sume de peste 800 de milioane de lei de la nivelul unităţilor descentralizate, respectiv de la comune, oraşe, municipii, structuri aflate deja în lipsă de fonduri. În paralel, guvernul a dat dovadă de "dărnicie" cu fondurile bugetare către Ministerului Turismului şi Ministerului Comunicaţiilor - "clientele politice ale PDL", bugetele acestor ministere fiind de "peste 10-12 ori mai mari faţă de bugetele alocate acestor ministere în anii anteriori".
"Românii retrăiesc experienţa tristă a anilor 1990:  nesiguranţa zilei de mâine, spaima de sărăcie, de statul atotputernic şi lacom. Guvernarea de stânga a coaliţiei PDL-PSD, populistă şi demagogică, a dat, în numai patru luni, măsura incompetenţei şi a relei-credinţe care caracterizează cele două partide-surori. PDL şi PSD au dovedit că interesul lor pentru revigorarea economiei româneşti, prin stimularea muncii şi a creativităţii românilor, este egal cu zero", susţin liberalii.
"România este în criză economică, dar actualul Guvern PSD-PDL este un factor de agravare a crizei. Motiv pentru care, ca o primă măsură eficientă de luptă împotriva crizei economice, propunem demiterea actualului Guvern", au conchis semnatarii acestui document.
Antena3.ro

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close