Antena 3 CNN Politică Ministrul Ridzi, convocată la noi audieri. Comisia parlamentară îşi propune finalizarea raportului în două zile

Ministrul Ridzi, convocată la noi audieri. Comisia parlamentară îşi propune finalizarea raportului în două zile

Ministrul Ridzi, convocată la noi audieri. Comisia parlamentară îşi propune finalizarea raportului în două zile
Sursa foto: Monica Iacob-Ridzi
07 Iul 2009   •   19:40

Deputaţii din Comisia Ridzi au decis, marţi seară, să o audieze din nou pe ministrul Tineretului, miercuri dimneaţa în lumina noilor informaţii apărute ca urmare a audierilor unor responsabili MTS, dar şi a reprezentanţilor firmelor implicate în organizarea festivităţilor dedicate Zilei Tineretului. Membrii comisiei au mai convenit şi audierea reprezentanţilor firmelor care au contractat spoturile publicitare despre evenimentele de la 2 mai la televiziuni.

Deputaţii comisiei au avut nevoie de o oră de discuţii despre procedură şi despre programul pentru miercuri, pentru a decide chemarea la o nouă audiere a ministrului PDL, spre indignarea deputaţilor democrat-liberali din Comisie.

"Mi se pare că încercăm să facem circ politic. O chemăm să aducă documentele şi să spună de ce nu le-a adus până acum şi apoi pleacă, şi o mai chemăm altă dată?", a întrebat nervos democrat-liberalul Sever Voinescu.

"Nu noi oferim circul politic. Dacă am fi primit materialele solicitate de la minister, nu mai era nevoie", a replicat social-democrata Aura Vasile.

Deputatul PDL, Gelu Vişan a anunţat că documentele MTS ar putea ajunge miercuri la Comisia de anchet şi a susţinut că este nevoie de noi audieri şi câteva zile de studiu individual până la elaborarea unui raport final.

Liberalul Bogdan Olteanu a acuzat la rândul său PDL că solicită studiu individual pentru a amâna dezbaterile în Comisie, care intră în vacanţă la finalul acestei săptămâni.

Deşi iniţial nu au fost de acord cu propunerea PDL privind audierea reprezentanţilor celor trei firme care au contractat spoturile publicitare către televiziuni - Loco, CLIR şi DMV Media, deputaţii au revenit în şedinţă şi au decis prin vot, de această dată la propunerea social-democratei Aura Vasile, audierea reprezentanţilor celor trei companii.
Comisia de anchetă a mai decis, la propunerea liberalului Bogdan Olteanu, să lucreze până la epuizarea ordinii de zi pentru ca joi forul să finalizeze raportul în cazul Ridzi.
"Noi propunem ca, după ce se finalizează audierea celor trei firme, sigur în ipoteza în care mâine se vor prezenta şi după ce o vom audia şi pe doamna ministru, să continuăm să lucrăm miercuri şi joi, adică atât cât avem program de lucru aprobat până finalizăm un punct de vedere comun al Comisiei(...) Care poate să fie un raport comun, să fie rapoarte alternative" a spus Olteanu.
Antena3.ro


×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close