Antena 3 CNN Politică Nicușor Constantinescu, ARESTAT preventiv pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

Nicușor Constantinescu, ARESTAT preventiv pentru abuz în serviciu şi conflict de interese

Nicușor Constantinescu, ARESTAT preventiv pentru abuz în serviciu şi conflict de interese
20 Feb 2015   •   18:50

 Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reţinut de DNA pentru mai multe infracţiuni, între care abuz în serviciu, conflict de interese şi coruperea alegătorilor, a fost arestat preventiv, vineri seară, de Tribunalul Constanţa, el urmând să fie dus în arestul Poliţiei Judeţene.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea procurorilor anticorupţie şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Nicușor Constantinescu.

Sentinţa instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

La ora transmiterii acestei ştiri, şeful CJ Constanţa se află în continuare în sediul Tribunalului, el urmând să fie dus în cursul serii de vineri în arestul Poliţiei Judeţene.

Nicuşor Constantinescu a fost adus, vineri, în jurul orei 13.30, la Tribunalul Constanţa, iar în momentul în care a coborât din dubă, a fost întrebat cum se simte, el răspunzând: "Ca într-un sicriu".

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close