Președintele Nicușor Dan a criticat dur partidele pentru modul în care s-au comportat în ultimele patru luni de criză politică. Șeful statului a spus că a avut „sute de ore de discuții” cu liderii politici pentru a ajunge la un compromis, dar aceștia au fost mai preocupați de scorurile electorale decât de interesul național. Nicușor Dan a dezvăluit apoi ce i-a spus, în privat, un șef de partid pe care nu l-a numit: „Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”.
Nicușor Dan s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care au decurs negocierile pentru învestirea unui nou guvern după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.
Președintele a spus că liderii politici i-au demonstrat că sunt mai interesați de scorurile electorale decât de interesul național și a dezvăluit un fragment dintr-o discuție privată cu un șef de partid.
„Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză.
O să o spun direct. Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea””, a spus Nicușor Dan.
Președintele a declarat că o astfel de atitudine „nu e în regulă”. „Meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că noi trebuie să ajungem la un compromis astfel încât să negociem aspirațiile diferite ale categoriilor sociale, profesionale”, a adăugat el.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, la capătul unei zile cu consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. Este cea de-a treia propunere pe care o face șeful statului de la demiterea Guvernului Bolojan. Anterior i-a propus pe Eugen Tomac (care s-a retras înainte de votul din Parlament) și pe Adrian Veștea, care a picat la votul de învestitură.