Antena 3 CNN Actualitate Reacție halucinantă a președintelui Casei de Pensii la recalcularea greșită a 2,2 milioane de pensii: „Salutare și-un praz verde”

Reacție halucinantă a președintelui Casei de Pensii la recalcularea greșită a 2,2 milioane de pensii: „Salutare și-un praz verde”

Gina Vacariu
3 minute de citit Publicat la 16:17 16 Sep 2026 Modificat la 16:20 16 Sep 2026
pensionari la ghiseul de recalculare a pensiilor
Raportul Curții de Conturi semnalează, printre altele, și cazuri în care indemnizații au fost plătite unor persoane decedate/ FOTO: Agerpres

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Nicolae Giugea, a fost contactat de Antena 3 CNN după apariția raportului Curții de Conturi privind neregulile din sistemul de pensii. Întrebat despre suspiciunile că aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost recalculate cu un punctaj mai mic decât cel cuvenit, șeful CNPP a contestat cifra și a cerut date concrete, nu „probabilități și extrapolări”.

Raportul Curții de Conturi semnalează, printre altele, și cazuri în care indemnizații au fost plătite unor persoane decedate sau pensii de urmaș au fost acordate unor beneficiari care nu mai îndeplineau condițiile legale. La finalul discuției, întrebat ce se întâmplă dacă există pensionari care au primit mai puțini bani, Nicolae Giugea a încheiat: „Dacă vreți să ne auzim bine, mâine, vă stau la dispoziție, dacă nu, salutare și-un praz verde!”


Reacția președintelui Casei Naționale de Pensii Publice

Reporter: Cum a fost posibil ca 2 milioane de pensii să fie calculate greșit în minus?

Nicolae Giugea: Curtea de Conturi e guru al României și tot ce spune Curtea de Conturi e un adevăr de necontestat.

Reporter: Deci au fost greșite 2 milioane de pensii, au fost calculate greșit în minus?

Nicolae Giugea: Nu.

Reporter: Are informații false Curtea de Conturi?

Nicolae Giugea: Nu, e metoda de deducere a acestei cifre. Merge pe teoria probabilităților. Probabil 2 milioane...

Reporter: Au fost calculate mai mici sau nu e probabil?

Nicolae Giugea: Mie trebuie să îmi vină pe cifre cuantificate, nu pe probabilități și extrapolări. Când au verificat în șase luni Curtea de Conturi 2,5 milioane de dosare?

Reporter: Ce faceți, recalculați pensiile, le luați de la capăt, cum faceți atunci dacă nu aveți încredere în raportul acesta al Curții de Conturi?

Nicolae Giugea: Mâine ies și vă spun exact ce se întâmplă și cum se întâmplă. Vedeți că e pe 2024 raportul.

Reporter: Dumneavoastră sunteți președinte acum. Ce veți face?

Nicolae Giugea: Pe mine nu mă afectează poziția mea de președinte. Mă afectează că aruncați și contribuiți la treaba asta, aruncați cu noroi în 4.500 de oameni care muncesc pe brânci în țara asta.

Reporter: Dumneavoastră înțelegeți gravitatea problemei, că este raportul Curții de Conturi?

Nicolae Giugea: Mâine vă dau raportul cel mai complet.

Reporter: Oamenii astăzi vor să știe ce se întâmplă.

Nicolae Giugea: Lăsați, că nu astăzi! Că dacă nu publica Curtea de Conturi ăla, nu se știa... Nu s-a prăbușit sistemul de pensii în România.

Reporter: Dacă sunt oameni care au luat mai puțini bani, ce facem în acest caz?

Nicolae Giugea: Sunt la Avocatul Poporului acum și... vă mulțumesc și îmi cer scuze pentru... Dacă vreți să ne auzim bine, mâine, vă stau la dispoziție, dacă nu, salutare și un praz verde!

Erori de recalculare a pensiilor 

Inspectorii Curții de Conturi au concluzionat că recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 360/2023 a fost, în unele situații, greșită.

Principalul motiv: sistemul informatic care gestionează pensiile și cu ajutorul căruia CNPP a realizat recalcularea care „nu funcționează în parametrii optimi”. 

„Datele existente anterior recalculării nu au fost preluate în totalitate, astfel că recalcularea nu s-a realizat în toate cazurile prin înmulţirea numărului total de puncte realizat în raport cu stagiul de cotizare în sistemul public de pensii (valabil la data de 31.08.2024) cu
valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 84 din lege (81 lei).

În privința punctelor de stabilitate, cauza principală care a condus la denaturarea drepturilor de pensie a fost incapacitatea sistemului informatic de a delimita stagiul de cotizare contributiv utilizat la deschiderea dreptului de pensie și stagiul de cotizare contributiv avut în vedere la acordarea punctelor de stabilitate, prin excluderea de la calculul acestuia din urmă a unor perioade, cum ar fi stagiile de cotizare în condiții
deosebite/speciale de muncă”, scrie în raportul citat. 

Prin extrapolare statistică la nivelul populațiilor afectate, s-a estimat:

  • o supraevaluare a cheltuielilor de peste 71 de milioane de lei prin acordarea unor punctaje mai mari;
  • o subevaluare de peste 230 de milioane de lei în cazurile în care pensionarilor li s-au stabilit punctaje mai mici.
×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close