Antena 3 CNN Politică Partidul preferat de tinerii din Bucureşti se opune cererii SUA de a disloca trupe în România: Nu e în interesul nostru

Partidul preferat de tinerii din Bucureşti se opune cererii SUA de a disloca trupe în România: Nu e în interesul nostru

M.P.
2 minute de citit Publicat la 15:58 11 Mar 2026 Modificat la 15:58 11 Mar 2026
soldat american
SUA au cerut dislocarea de trupe în România, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Foto: Getty Images

Partidul SENS critică decizia CSAT privind dislocarea unor echipamente şi forţe militare americane în România, menţionând că nu este în interesul ţării noastre să ajute SUA într-un război "fără o strategie clară", notează Agerpres. 

Partidul SENS atrage atenţia că România "tratează diferit" propunerile aliaţilor europeni faţă de cele venite din partea SUA. Acest lucru "spune multe" despre felul în care autorităţile definesc politica externă şi interesul naţional, conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a partidului.

"Când Franţa a propus extinderea umbrelei nucleare europene, ni s-a spus că nici măcar nu este nevoie de un CSAT. În schimb, când a venit o solicitare din partea SUA privind staţionarea de tehnică militară la baza de la Mihail Kogălniceanu, decizia de a convoca un CSAT a fost luată imediat. Această diferenţă de atitudine este dăunătoare în relaţia cu partenerii europeni, care observă aceste abordări diferite", transmite sursa citată.

SENS apreciază că decizia CSAT este una "greşită". Predictibilitatea nu trebuie să însemne "obedienţă", iar un stat respectat îşi apără interesele şi negociază, se mai arată în postare.

"Nu este în interesul României să ajute SUA într-un război declanşat fără consultare reală între aliaţi şi fără o strategie clară. Dacă însă, din perspectiva Cotroceniului, decizia era inevitabilă, atunci România ar fi trebuit măcar să negocieze. Un parteneriat real funcţionează în ambele sensuri. (...) În viziunea SENS, România trebuie să fie un aliat serios şi predictibil. Dar predictibilitatea nu trebuie să însemne obedienţă. Un stat respectat îşi apără interesele şi negociază", se menţionează în comunicat.

SENS spune că România ar fi trebuit să negocieze

Conform SENS, România ar fi trebui să ceară în schimb cel puţin trei lucruri: reintrarea în programul Visa Waiver; sprijinul activ al SUA pentru aderarea României la OECD şi pentru o viitoare candidatură la Consiliul de Securitate al ONU; revenirea permanentă a trupelor americane retrase anterior din România.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a discutat în şedinţa de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, o solicitare în acest sens fiind transmisă Parlamentului pentru a fi supusă aprobării.

"Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, (...) echipamente de monitorizare şi echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu. Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive şi subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis, în termeni tehnici se spune că ele sunt echipamente non-cinetice.

Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, vor fi dislocate în baza Acordului de parteneriat dintre România şi Statele Unite ale Americii. Aşa cum am spus, pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România este nevoie de votul Parlamentului, deci în urmarea şedinţei CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază", a anunţat preşedintele Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, după şedinţa CSAT.

El a explicat că această colaborare cu SUA, din aceste zile, este similară cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac.

Şeful statului a dat asigurări că aceste echipamente sporesc securitatea României.

"Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură", a declarat Nicuşor Dan. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close